Adrian Mititelu reacționează în fața acuzațiilor lui Robert Popa la adresa fiului său, care ar amenința jucătorii în vestiar: „Sunt stupefiat!”

Robert Zanfir 17.02.2023, 21:16
Adrian Mititelu reacționează în fața acuzațiilor lui Robert Popa la adresa fiului său, care ar amenința jucătorii în vestiar: „Sunt stupefiat!”

Adrian Mititelu a reacționat după acuațiile lui Robert Popa (19 ani). Portarul nu a mai prins echipa în ultimul timp și spune că vrea să plece, după ce ar fi fost amenințat de fiul omului de afaceri.

Multe bătăi de cap mai are Mititelu în ultima vreme! Patronul lui FC U Craiova pare că se hrănește din ostilitate, iar scandalul de xenofobie de la Sepsi și problemele de vestiar cu jucătorii îl întăresc. Iar echipa merge ceas.

Adrian Mititelu reacționează în fața acuzațiilor lui Robert Popa

A noua revenire a lui Nicolo Napoli la FC U Craiova l-a scos pe Robert Popa din poartă și din grațiile patronului. Internaționalul de tineret a acuzat un posibil comportament agresiv al lui Mititelu Jr, care l-ar fi amenințat cu bătaia.

Adrian Mititelu se declară stupefiat de cele dezvăluite public de portar. Omul de afaceri îl acuză pe tatăl jucătorului, dar spune că are în continuare încredere în goalkeeper.

„Sunt stupefiat și consternat că a putut să spună astfel de aberații și de lucruri neadevărate, pe de altă parte, acum realizez că a făcut asta pentru a-și justifica gestul urât de a nu accepta concurența la echipă și de părăsi echipa efectiv fără nicio acoperire morală, regulamentară. E un tânăr teribilist, un mare talent, un portar foarte bun, care însă nu a fost obișnuit cu postura de rezervă.

El de la Liga 3 până la Liga 1 a fost în cea mai mare parte a timpului titular, iar acum dintr-o dată s-a întâlnit cu o concurență care a făcut pentru o perioadă să fie și rezervă. Și-a exprimat nemulțumirile de foarte mult timp, am încercat să îi explicăm că va veni și vremea lui. De fapt era și în plan ca în următoarele 2-3 meciuri să intre și el, dar nu puteam să îl scoatem pe Gurău din poartă, care se află într-o perioadă foarte bună, de când e în poartă nu am pierdut niciun meci.

Un băiat care se pregătește exemplar și e la fel de talentat ca Popa. Pentru mine, amândoi au aceeași valoare sportivă și umană. Nu puteam să fac deosebiri, din păcate el este sub influența nefastă a tatălui lui. Tot fotbalul românesc știe că Robert Popa are problema cu taică-su, el îl coordonează în toate aceste lucruri, problemele care sunt la națională, le știu cei din Federație, legate de modul de a se comporta.

Ce să zic? E un tânăr care sper să își revină. Bineînțeles că rămâne, are contract valabil pe 3 ani de zile, vreau să spun că, cu toate lucrurile urâte spuse astăzi eu îl apreciez în continuare foarte mult și țin la el. E un copil, care pe fondul frustrărilor, că nu joacă, și instigarea tatălui său…a spus lucruri neadevărate, care nu îi fac cinste”, a declarat Adrian Mititelu la Sport.ro.

Mititelu: Robert Popa e un copil răsfățat

„El promite în continuare. E un copil răsfățat, a fost de mic și nu acceptă, când îi iei jucăria plânge. Eu zic că își va reveni, va înțelege că în viață trebuie să știi și cum să te comporți. Să vină la antrenamente, el lipsește de câteva zile, motivul e că nu joacă. Tatăl lui voia garanția că va fi titular, ceea ce e absurd, eu am sacrificat totul pentru echipă, nu pot să mă pun contra curentului și să bag în echipă jucător din moment ce concurența este în formă.

Nu îl trimitem la echipa a doua, eu vreau să îl ajut să treacă peste eveniment, nu să adâncesc situația. Să se prezinte la echipă, să facă ce trebuie și va veni și vremea lui, fără presiuni și mici șantaje”, a mai declarat Adrian Mititelu.

„La pauza meciului cu CSU Craiova, când m-am accidentat, a venit Mititelu Jr. M-a amenințat că sunt cel mai slab portar din istoria Craiovei și s-a exprimat pe un ton golănesc. A zis-o așa, ca un cămătar, că nu o să mai joc niciodată și că ma va face.
Adrian Mititelu Jr.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622