Al doilea transfer al anului 2022 pentru Dinamo! Flavius Stoican și-a adus fundaș dreapta de la UTA

Bădulescu Silvian / 11.01.2022, 14:19
Al doilea transfer al anului 2022 pentru Dinamo! Flavius Stoican și-a adus fundaș dreapta de la UTA

Dinamo București a realizat al doilea transfer al iernii. Marius Tomozei este noul jucător al „câinilor” și se va alătura lotului pregătit de Flavius Stoican în cantonamentul de la Săftica.

Marius Tomozei, oficial la Dinamo București

În ultima perioadă, s-a vorbit intens despre trecerea lui Marius Tomozei în „Groapă”. Acesta a fost tras pe linie moartă de antrenorul Laszlo Balint, după înfrângerea din Cupa României, contra celor de la Filiași, echipă din Liga a 3-a.  Atunci, acesta a declarat că totul este legat de probleme disciplinare ale fotbalistului.

Deși s-a discutat intens și era dat ca și transferat în „Ștefan cel Mare”, transferul lui Tomozei a fost în impas și s-a scris că acesta nu va mai ajunge la Dinamo București, tocmai din cauza problemelor de disciplină, în contextul în care vestiarul lui Dinamo este un butoi cu pulbere.

Totuși, alb-roșii având nevoie urgentă de un fundaș dreapta, l-au adus pe Marius Tomozei. Contractul acestuia este valabil până la vară. Este, de asemenea, al doilea fotbalist care ajunge la Dinamo în această perioadă de transferuri, după Răzvan Patriche, jucătorul venit de la Academica Clinceni.

„Noul jucător se va alătura lotului pregătit de Flavius Stoican”

Știrea conform căreia Tomozei a semnat cu Dinamo a fost publicată pe pagina oficială de Facebook a echipei. Aceștia au postat în urmă cu doar câteva minute transferul acestuia.

OFICIAL,

Marius Tomozei la Dinamo București,

Fundașul dreapta Marius Ionuț Tomozei, ultima oară la UTA, a semnat în urmă cu câteva momente un contract cu Dinamo București până la finalul sezonului competițional 2022-2023.

Noul jucător al echipei noastre se va alătura lotului pregătit de Flavius Stoican în cantonamentul de la Săftica și ar putea debuta mâine în tricoul alb-roșu, în primul meci amical al anului, CS Mioveni vs Dinamo București (ora 12.30, CNF Buftea)”.

Astfel, fostul fotbalist de la UTA devine a doua achiziție a „câinilor”. Totuși, este foarte posibil ca acesta să nu fie ultimul jucător pe care îl aduce Dinamo București. În așteptarea unor rezilieri de contracte, există mai multe zvonuri conform cărora anumiți jucători pot ajunge la Dinamo.

Pentru o scurtă perioadă, Ioan Hora era dat în „Ștefan cel Mare”, dar acesta a ajuns la FC Hermannstadt. Mai apoi, jucători liberi de contract precum Liviu Antal sau Andrei Sântean sunt, conform diverselor surse, aproape de a ajunge la Dinamo.

Nu în ultimul rând, gruparea alb-roșie ar mai fi interesată și de anumiți jucători de la Academica Clinceni, în contextul în care gruparea ilfoveană este foarte posibil să rămână fără mai mulți componenți ai lotului, în urma memoriilor depuse.