Dinamo București a realizat primul transfer al iernii, după aducerea lui Răzvan Patriche, căpitanul celor de la Academica Clinceni. Pe lângă acesta, Iuliu Mureșan a mai anunțat încă doi jucători care vor ajunge în „Ștefan cel Mare”.
Răzvan Patriche, jucător crescut și debutat de Sportul Studențesc, a semnat cu Dinamo. Acesta a fost legitimat la Academica Clinceni ultima oară, echipă cu care, sezonul trecut, ajunge în play-off, fiind om de bază. El reprezintă primul transfer din „era” Flavius Stoican, la al treilea „descălecat” al acestuia.
În încercarea de a salva echipa de la retrogradare, Dinamo s-a întărit în cea mai fragilă zonă a echipei: axul central al apărării. Iuliu Mureșan a anunțat transferul acestuia.
Numai vocea lui se auzea pe teren la meciul cu noi. E un jucător cu experiență, avem nevoie de așa ceva. Va fi determinant și o să-i influențeze pe ceilalți jucători. În media în care sunt jucătorii pe care i-am adus și pe care îi vom aduce. Salariul este unul normal. A semnat pe un an și jumătate” a declarat Iuliu Mureșan pentru Telekom Sport.
Acesta a mai evoluat pentru Sportul Studențesc, ASA Târgu Mureș, Universitatea Craiova, CS Afumați și Academica Clinceni, iar cota de piață este de 150.000 de euro, conform Transfermarkt.
Înainte de venirea lui Patriche, s-a discutat intens despre Marius Tomozei și Kamer Qaka. Prima pistă a fost abandonată din cauza motivelor indisciplinare, pe când albanezul Qaka a preferat să semneze în Ungaria. El ar fi venit la Dinamo, dar acesta a luat cea mai bună decizie pentru el și pentru familia lui, după cum a și declarat.
Iuliu Mureșan a declarat că la echipă vor mai veni jucători, prioritare fiind posturile de fundaș dreapta și atacant. Totuși, aceștia vor veni sub formă de jucători liberi de contract, deoarece Dinamo nu-și permite să investească sume de transfer în vreo eventuală achiziție.
E primul transfer Patriche. Trebuie să aducem fundaș dreapta, atacant cu calități bune de golgheter. Nu ne permitem să cumpărăm jucători, aducem doar liberi” a mai adăugat acesta pentru aceeași sursă.
Dinamo va disputa primul meci din 2022 pe 21 ianuarie, în deplasare, la FC Argeș. Mai apoi, pentru „câinii roșii” urmează derby-ul cu FCSB, programat pe data de 29 ianuarie, cel mai probabil pe Arena Națională.
Echipa ocupă doar locul 15, cu 12 puncte acumulate, în 21 de etape disputate. Mai sunt de disputat 9 etape din sezonul regular.