Alertă la FC Botoșani! Doi jucători ai echipei moldovene sunt infectați cu COVID-19

Ștefănescu Dragoș / 22.01.2022, 00:06
Alertă la FC Botoșani! Doi jucători ai echipei moldovene sunt infectați cu COVID-19

FC Botoșani va debuta în acest an împotriva lui Sepsi OSK. Înaintea partidei programate luni de la ora 17:30, botoșănenii au primit o veste foarte proastă. Doi jucători din lotul lui Marius Croitoru sunt infectați cu COVID-19.

Alertă la FC Botoșani! Doi jucători sunt infectați cu COVID-19

FC Botoșani o va înfrunta pe Sepsi OSK în meciul de debut din noul an. Partida de la Botoșani este programată luni, de la ora 17:30. Înaintea meciului, botoșănenii au primit o veste extrem de proastă. Doi jucători au fost depistați pozitiv la testul COVID-19.

Cei doi jucători infectați cu noul coronavirus sunt portarul Eduard Pap (27 de ani) și atacantul Mateus Santos (23 de ani). Pap a avut nevoie de îngrijirile medicilor. Acesta a ajuns de urgență la spital din cauza unor palpitații cardiace. După primele examene medicale, acestea ar fi fost produse de un atac de panică, anunță Monitorul de Botoșani. Jucătorul s-a internat la recomandarea medicilor. În dimineața zilei de vineri, după câteva ore de spitalizare, fotbalistul a fost externat la cerere. Potrivit sursei citate, Eduard Pap este vaccinat împotriva coronavirusului. El va sta în izolare doar 7 zile, până pe data de 27 ianuarie inclusiv.

Absența lui Pap este o pierdre foarte grea pentru Marius Croitoru, acesta fiind titularul postului de portar la FC Botoșani. Locul său la meciul cu Sepsi va fi luat cel mai probabil de Mario Contra. Mateus nu este o pierdere pentru Botoșani, brazilianul nefiind unul dintre jucătorii de bază ai echipei moldovene.

După ce s-au confirmat cele două cazuri de infectări, toți jucătorii lui FC Botoșani și staff-ul medical au fost testați PCR și așteaptă rezultatele testelor.

Valeriu Iftime, hotărât să renunțe la FC Botoșani

În ultimii ani, FC Botoșani a devenit una dintre echipele de top ale Ligii 1. Prezența regulată în play-off dar și clasările pe primele locuri ale campionatului nu au adus mulțumirea patronului Valeriu Iftime.

Iftime a anunțat de ceva timp că intenționează să renunțe la echipă și să iasă definitiv din lumea fotbalului, fiind dezamăgit de greșelile repetate de arbitraj din Liga 1. Se pare că omul de afaceri nu a renunțat la planul său. Iftime este în continuare hotărât să se retragă, dar doar dacă va găsi investitori dispuși să continue munca începută de el la Botoșani.

Decizia de a ieși din fotbal nu este un aradicală. Sigur o să ies din fotbal. Când și cum, vedem. Clubul trebuie să fie echilibrat. Dacă va fi echilibrat, posibil să-i găsesc investitori, dar nu cu datorii istorice.

E o lume prea complicată prea mine, sau greu de controlat. Decât să-ți consumi foarte tare energia, mai bine te lași”, a spus Valeriu Iftime, pentru Sport.ro.