Alex Cicâldău, adorat de fanii celor de la Galatasaray! Ce spun suporterii Cim-Bom despre român

Gabriel-Alexandru Ioniță / 06.10.2021, 19:42

Alex Cicâldău traversează o perioadă foarte bună la Galatasaray. Fostul fotbalist al Universității Craiova s-a impus extrem de rapid în primul 11 al echipei antrenate de Fatih Terim.

Mai mult, mijlocașul în vârstă de 24 de ani a și reușit să marcheze două goluri și să ofere și o pasă decisivă în cele 7 meciuri jucate în campionat pentru gruparea Cim Bom. Astfel, deloc surprinzător, a fost convocat de Mirel Rădoi la naționala României pentru meciurile cu Germania și Armenia din preliminariile Campionatului Mondial din Qatar.

Alex Cicâldău face senzație și la antrenamentele echipei naționale

Iar forma bună a lui Alex Cicâldău pare să continue și la prima reprezentativă. Sau cel puțin așa se vede la antrenamentele susținute în cantonamentul naționalei României.

Înaintea plecării la Hamburg pentru meciul cu Germania, „tricolorii” au mai pus la punct câteva scheme tactice. După acestea, ei s-au pregătit puțin la executarea loviturilor libere.

Iar Alex Cicâldău a atras toate laudele cu o execuție de senzație. Reușita mijlocașului a fost postată pe contul oficial de Instagram al primei selecționate a României.

Fanii lui Galatasaray au fost de asemenea extrem de încântați de execuția jucătorului lor. Și au reacționat ca atare în comentariile acestei postări.

„Eroul lui Galatasaray”, a transmis unul dintre fani. În vreme ce alții și-au exprimat dragostea pentru fotbalistul român prin mai multe emoticoane.

Mesajele transmise de fanii Galatei pentru Alex Cicâldău
Mesajele transmise de fanii Galatei pentru Alex Cicâldău

Lotul convocat de Mirel Rădoi pentru meciurile cu Germania și Armenia

Portari: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 9/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);

Fundași: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 66/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 12/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 18/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 2/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 8/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 26/1);

Mijlocași: Alexandru Albu (FC Rapid 1923, 0/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 17/2), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 20/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 33/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 3/1), Alexandru Mitriță (PAOK/Grecia, 14/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray/Turcia, 0/0), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 50/11);

Atacanți: Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 9/1), Claudiu Keșeru (FCSB, 44/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 23/8)

Clasamentul grupei României înaintea acestor partide

1. Germania 15p

2. Armenia 12p

3. România 10p

4. Macedonia de Nord 9p

5. Islanda 4p

6. Liechtenstein 1p

Pe lângă Alex Cicâldău, vicecampioana Turciei este reprezentată în lotul României și de Olimpiu Moruțan. Fostul fotbalist de la FCSB a fost convocat în premieră la prima selecționată, de asemenea ca urmare e meciurilor foarte bune făcute la Galatasaray în ultime perioadă.

El a marcat golul victoriei echipei sale la ultima fază a meciului din deplasare cu Rizespor din ultima etapă de Superlig.

Împăratul Fatih Terim, cuvinte uriașe pentru Olimpiu Moruțan. Antrenorul lui Galatasaray și-a lăudat elevul