Amanta lui Iker Casillas dă cărțile pe față. “Ne vedeam în timpul căsătorie sale cu Sara”

Gabriel-Alexandru Ioniță 12.06.2021, 20:04
Amanta lui Iker Casillas dă cărțile pe față. “Ne vedeam în timpul căsătorie sale cu Sara”

Amanta lui Iker Casillas dă cărțile pe față. Fostul mare portar al lui Real Madrid s-a retras din activitate în august 2020 de la FC Porto. El a ajuns în Portugalia în iulie 2015 din postura de jucător liber de contract. El a fost crescut la juniorii lui Real Madrid și și-a petrecut toată cariera de până în acel moment pe Santiago Bernabeu. Nu și a mai prelungit contractul cu  „galacticii” după un conflict cu conducerea clubului, dar și cu o parte din fani.

Prima parte a perioadei petrecute în Portugalia a fost foarte benefică pentru Casillas. Portarul spaniol a câștigat cu Porto titlul în sezonul 2017-2018 și două Supercupe, în 2018 și 2019. Ulterior însă, lucrurile nu au mai stat la fel de bine. În mai 2019, Casillas a suferit un infarct în timpul unei ședințe de pregătire și a fost foarte aproape să se retragă încă de pe atunci. El a avut însă puterea de a reveni la antrenamente.

Amanta lui Iker Casillas dă cărțile pe față. “Ne vedeam în timpul căsătorie sale cu Sara”

De asemenea, fostul campion mondial a trecut prin clipe dificile și din punct de vedere sentimental. Casillas a divorțat de frumoasa jurnalistă Sara Carbonero. Presa din Spania a dezvăluit că această ruptură s-a produs și din cauza faptului că fotbalistul i-a fost infidel soției sale. Jurnaliștii au dezvăluit că „San Iker” a avut o relație extraconjugală cu o bulgăroaică pe nume Nadia Alexandrova.

Aceasta a fost recent invitată la o emisiune TV în Spania. Ea a povestit că într-adevăr a avut o relație cu Casillas pe vremea când el încă era căsătorit cu Sara Carbonero. Cu toate acestea, bulgăroaica a spus că nu consideră că este vinovată de despărțirea celor doi, întrucât ei aveau oricum probleme în căsnicie.

Relatia noastra a fost din 2019 pana in 2021, in timp ce el era casatorit cu Sara. Mi-a spus ca au probleme. Eu nu l-am cautat niciodata. El a revenit la mine dupa doua-trei luni de la infarct, spunandu-mi ca e bine. Nu cred ca eu am contribuit la despartirea de Sara, ei nu se intelegeau de mai mult timp. Dupa ce a trecut mai mult timp, l-am rugat sa iesim impreuna, sa mancam undeva, dar el mi-a cerut mereu sa am rabdare”, a povestit Nadia Alexandrova.

Casillas și Sara Carbonero erau împreună din timpul Campionatului Mondial din 2010 disputat în Africa de Sud

Iker Casillas și Sara Carbonero și-au făcut oficială relația într-un mod inedit. După ce Spania a câștigat finala Cupei Mondiale din 2010 contra Olandei, Sara i-a luat un interviu căpitanului de atunci naționalei iberice. Acesta, entuziasmat de performanța pe care tocmai o obținuse, a sărutat-o pe jurnalistă în direct la TV.

Momentul care a făcut înconjurul lumii după finala Campionatului Mondial din 2010
Momentul care a făcut înconjurul lumii după finala Campionatului Mondial din 2010

Iker Casillas este unul dintre cei mai galonați portari din istorie. El a câștigat cinci titluri în Spania cu Real Madrid, două Cupe, patru Supercupe și trei trofee UEFA Champions League. Cu naționala Spaniei a ieșit de două ori campion european, în 2008 și 2012, și o dată campion mondial, în 2010 în Africa de Sud.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622