ANALIZĂ. Hagi și CFR Cluj, campioni la împrumuturi! Aproape 1 milion de euro câștigați în cote de piață!

Gabriel Berceanu / 11.11.2021, 15:34
ANALIZĂ.  Hagi și CFR Cluj, campioni la împrumuturi! Aproape 1 milion de euro câștigați în cote de piață!

Împrumutul jucătorilor a devenit o practică tot mai întâlnită și în fotbalul nostru. Sunt, în general, două categorii de cluburi care apelează la model. Fie cluburi-pepinieră, cu academii solide și care au ca obiectiv rularea talentelor la nivel de seniori dincolo de propria echipă, fie cluburi de top pentru nivelul Ligii 1, cu lot numeros și care acordă astfel minute fotbaliștilor, preponderent tineri.
Așadar, cumva firesc, obiectivul principal e mai mereu ca tinerii să joace și să se formeze ca fotbaliști. Dar, pentru clubul de care aceștia aparțin, evoluția cotelor lor de piață pe perioada împrumutului poate aduce și baza unui câștig potențial prin transferuri definitive ulterioare.

“Liderii” Dulca, Petrila, Iacob și Căpușă

Analiza noastră acoperă toți jucătorii împrumutați în sezonul precedent de cluburile de Liga 1, potrivit transfermarkt.com, și evoluția cotelor lor de piață pe durata împrumutului. Practic, ce cluburi au câștigat cel mai mult în cote de piață pe baza strategiei lor?
Firește, împrumuturile în eșaloane inferioare influențează negativ cotele, iar vârsta jucătorului împrumutat, cu cât e mai înaintată, are același efect. Dincolo de acești factori, concluziile sunt însă spectaculoase și ne spun multe despre viziunea managerială aplicată asupra loturilor din Liga 1!

Avem 8 cluburi din L1 sezonul 2020/21 care au intrat în noul sezon pe plus la capitolul cote de piață ale jucătorilor împrumutați. Cu Farul, adică FC Viitorul la acel moment, și CFR Cluj, lideri detașați! Forma excelentă a împrumutaților de la Chindia, în cazul dobrogenilor și explozia lui Petrila la Sepsi, coroborată cu alte prestații constant bune, în cazul ardelenilor, par a fi secretele.
Dar iată topul cluburilor pe plus, cu mențiunea că în dreptul fiecărui jucător apare clubul unde a fost împrumutat și evoluția cotei de piață din momentul împrumutului, comparativ cu cea de azi, în mii de euro. Plus, pe zero sau minus.

FC VIITORUL + 825 mii euro
Căpușă (Chindia) +500, M. Dulca (Chindia) +400, P. Iacob (Chindia) +300, D. Mureșan (Aerostar) +75, Dur-Bozoancă (Farul) – 0, A.Vlad (CSA Steaua) -25, Tordai (Fehervar) -100, Matiș (Petrolul) -125, De Nooijer (Vorskla) -200

CFR CLUJ + 725 mii euro
Petrila (Sepsi) +300, Mailat (Voluntari) +150, Ispas (Comuna Recea) +100, Butean (Gaz Metan) + 100, Hindrich (ASU Poli) +75, Pașcanu (Voluntari, Ponferradina) +50, Serediuc (Unirea Dej), Rus (Hermannstadt), Andronic (Clinceni), Golofca (Sepsi) – 0, Fica (Comuna Recea, Rapid) – 50

DINAMO +95 mii euro
D. Popa (Chindia) +300, Șt. Ciobanu (Tunari), Fara (Farul Constanța) – 0, Petrișor (Aerostar) -25, Răducan (Oțelul Galați) – 40, L. Gheorghe (Axiopolis) – 40, Neicuțescu (Chindia) -100

FC VOLUNTARI +50 mii euro
Fl. Bălan (Farul) +75, Ozkara (Slobozia) -25

FC BOTOȘANI +50 mii euro
Brînză (Poli Iași) +75, Mendoza (Petrolul, Recea) -25

ACADEMICA CLINCENI +25 mii euro
Ciobanu-Vanghele (Slobozia) +25

FCSB +25 mii euro
Cr.Dumitru (Clinceni, Argeș) +150, I.Stoica (Metaloglobus, Slatina) +125, Briceag (Voluntari) +50, Horșia (Gaz Metan), Niță (Turris) -0, Cană (Poli Iași) – 50, Ducan (Turris, Mioveni) – 50, A.Petre (Cosenza) – 200

POLI IAȘI +20 mii euro
Dumea (Buzău) +10, Ciofu (Slobozia) +10, Zaharia (Aerostar) – 0

Craiova, la “retrogradare”

Două cluburi sunt pe zero la acest capitol, iar alte 5 au ieșit pe minus pe zona financiară a cotelor de piață. După cum am spus, formarea jucătorilor e ținta de bază în împrumuturi, dar nu putem neglija faptul că o echipă cu pretenții la titlu, Universitatea Craiova, e pe ultimul loc în topul nostru! Explicația vine din vârsta jucătorilor trimiși împrumut, cazurile Ivanov și Gustavo, dar și din eșalonul celorlalte destinații.

FC HERMANNSTADT – 0
Plazonja (ASU Poli), Karanovic (FCSB), Caiado (FCSB) – 0

GAZ METAN – 0
Smola (Opava) – 0

UTA ARAD – 30 mii euro
Hrezdac (Hunedoara) – 0, Opric (Cugir) -15, Salka (Teuz Cermei) -15

FC ARGEȘ – 50 mii euro
Rașoveanu (CSM Reșița, Pandurii) -50, Sanda (Vedița Colonești) – 0

ASTRA GIURGIU -65 mii euro
M. Santos (Roda Kerkrade) +150, Cohan (Zalău) -15, Boboc (Reșița) -50, R.Crișan (Rapid, Dunărea) -50, R. Moise (Petrolul) – 100

SEPSI OSK -100 mii euro
V. Mitrea (Petrolul) – 0, Fejer (Nyregyhaza) -50, T. Diaz (Chindia) -50

UNIVERSITATEA CRAIOVA – 200 mii euro
Ivanov (Voluntari) +50, Drăghici (Argeș) +50, Al. Popescu (ASU Poli, Aerostar) – 0, M. Șerban (Clinceni, Mioveni) -150, Gustavo (Ajman) -150