Are interzis peste tot! Simona Halep este devastată după ultimul mesaj primit

George Drafta 24.01.2023, 17:46
Are interzis peste tot! Simona Halep este devastată după ultimul mesaj primit

Simona Halep pierde participarea la turnee pe bandă rulantă. După ce a lipsit de la Australian Open, românca nu se va regăsi pe tabloul principal nici la Dubai.

Organizatorii competiţiei din Emiratele Arabe Unite nu au luat-o în calcul în contextul în care suspendarea ei nu a fost ridicată deocamdată.

Turneul este unul important având în vedere că este de categorie 1000 WTA şi totodată unul drag pentru Simona care a triumfat acolo de două ori, în 2015 şi 2020. În acest an, el se desfăşoară în perioada 19-25 februarie şi va urma în program după o altă competiţie care va avea loc în zona Golfului Persic.

Halep, cu trofeul cucerit la Dubai, în 2020
Halep, cu trofeul cucerit la Dubai, în 2020

Este vorba despre turneul de la Doha, pe care constănţeanca l-a câştigat de asemenea, în trecut. Se întâmpla în 2014, în vremea în care sportiva de 31 de ani îşi începea ascensiunea spre vârful ierarhiei mondiale.

Revenire amânată

Aflată chiar în Dubai în această perioadă, Simona mai are doar o singură şansă să ajungă la competiţia de luna viitoare. În cazul în care tribunalul independent care judecă speţa ei se va pronunţa în timp util. Iar dacă verdictul va fi şi favorabil, atunci Halep poate primi din partea organizatrilor un wild card. Astfel încât să intre în cursa pentru trofeu.

Turneul de la Dubai face rocadă cu cel de la Doha în fiecare an, în calendarul turneelor WTA
Turneul de la Dubai face rocadă cu cel de la Doha în fiecare an, în calendarul competiţiilor WTA

România nu va rămâne nereprezentată la Dubai în lipsa Simonei Halep de pe tabloul principal. Irina Begu şi-a făcut loc acolo după rezultatele bune din ultima vreme. Premii total în valoare de 780.000 de euro vor fi împărţite de jucătoarele care se vor prezenta la startul acestei competiţii.

Antrenamente şi relaxare

Simona Halep a ajuns în Dubai cu un dublu scop. Atât acela de a se antrena, cât şi de a mai uita de perioada tulbure care încă nu s-a încheiat pentru ea. Au trecut deja aproape cinci luni de când ea a disputat ultimul meci din circuitul WTA.

Halep a postat o fotografie de pe plaja din Dubai pe contul său de pe o reţea de socializare
Halep a postat o fotografie de pe plaja din Dubai pe contul său de pe o reţea de socializare

Se întâmpla la US Open, grand slam la care a fost testată pozitiv la roxadustat, o substanţă aflată pe lista celor intezise de WADA. Din cauza suspendării provizorii ea nu poate participa la vreun turneu din calendarul internaţional. Iar acest aspect îi aduce atât pierderi financiare, cât şi căderi în ierarhia WTA.

Recent, Simona a anunţat că şi-a îmbogăţit stafful cu doi noi membri. Aceştia au însoţit-o inclusiv pe o plajă din Dubai. Preparatorul fizic Fabien Cosmao şi sparring partnerul Vasile Antonescu s-au relaxat şi ei într-o zonă frecventată de obicei de turiştii ajunşi în această parte a lumii.

Urmăriți Playsport.ro și pe