Băiatul crescut de Gică Hagi a renunțat. Final de drum pentru unul dintre cei mai talentați fotbaliști din istoria Turciei

Ștefănescu Dragoș 13.09.2022, 10:55
Băiatul crescut de Gică Hagi a renunțat. Final de drum pentru unul dintre cei mai talentați fotbaliști din istoria Turciei

Arda Turan este unul dintre cei mai importanți jucători descoperiți de-a lungul timpului de Gică Hagi.  Mijlocașul turc și-a anunțat oficial retragerea din fotbal la vârsta de 35 de ani.

Arda Turan a decis să se retragă din fotbal. La începutul carierei, mijlocașul turc a fost promovat de Gică Hagi

Arda Turan este unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai Turciei din ultimii ani. Mijlocașul a fost descoperit de Gică Hagi în perioada în care românul o antrena pe Galatasaray. Tehnicianul l-a folosit pentru prima dată pe Arda într-un meci din Cupa Turciei, în anul 2005. La momentul respectiv, Turan nu împlinise încă 18 ani.

Măcinat de accidentări în ultimii ani, Arda Turan (35 de ani) a decis că este timpul să se retragă din fotbal. El și-a anunțat decizia printr-o postare pe rețelele de socializare. „A fost greu, dar a fost frumos!” a scris Arda în dreptul fotografiei care-l înfățișează plecând cu o pereche de ghete pe umăr.

Gică Hagi, idolul lui Arda Turan. Mijlocașul turc i-a rămas mereu recunoscător tehnicianul român

Gică Hagi a jucat un rol decisiv în lansarea lui Arda Turan în fotbalul mare. Mijlocașul turc nu a uitat niciodată sprijinul primit din partea lui Hagi și a vorbit mereu în termeni elogioși la adresa acestuia.

Respect Hagi! A însemnat incredibil de mult pentru mine să cresc având sub ochi imaginea jucătorului Hagi. Un model care m-a ambiţionat şi m-a motivat. Apoi, când mi s-a ivit şansa să lucrez cu el, Hagi ca antrenor, eu ca jucător, am înţeles ce înseamnă un om care s-a născut şi trăieşte pentru fotbal.

Mi-a spus multe lucruri importante, am învăţat destule trucuri de la Hagi”, declara Arda Turan, în 2012, pentru Gsp.ro.

Arda Turan, o carieră de succes în fotbalul mare

Arda Turan și-a început cariera la Galatasaray, echipă la care a debutat în 2005 chiar sub bagheta lui Gică Hagi. Mijlocașul a jucat pentru formația Cim Bom până în anul 2011, când a fost cumpărat de Atletico Madrid. În cei patru ani în care a jucat la formația madrilenă, Arda a cucerit un titlu, o Cupă, un trofeu Europa League, o Supercupă a Europei și a disputat o finală de Champions League.

Evoluțiile excelente ale lui Arda la Atletico i-au adus în anul 2015 un transfer de vis la Barcelona. Catalanii au plătiti 34 de milioane pentru transferul său, acesta fiind un record pentru fotbalul turcesc. Împreună cu Barcelona, Turan a cucerit un titlu de campion și două Cupe ale Spaniei. În anul 2018 a fost împrumutat la formația turcă Bașakșehir, împreună cu care a cuerit titlul în Turcia. După doi ani petrecuți la această echipă, Turan a revenit la Galatasaray. Măcinat de probleme medicale, mijlocașul a evoluat puțin la Galata, bifând doar 39 de meciuri în doi ani.

Urmăriți Playsport.ro și pe