Turcii sunt în stare de șoc. Arda Turan, omul care a câștigat zeci de milioane de euro în cariera lui, susține că se duce cu pași rapizi spre faliment. „Copilul de suflet” al lui Gheorghe Hagi a dezvăluit cum a pierdut „dintr-un foc” 13 milioane de euro, din cauza unor investiții nesăbuite.
Arda Turan a spus „adio” carierei de jucător acum un an și susține că nu mai are niciun ban. Fostul internațional turc antrenează o echipă din liga a treia și a acordat un interviu în care a dezvăluit că se îndreptă cu pași rapizi spre faliment. El susține că a fost victima unei escrocherii pe care a comis-o un director de bancă din Istanbul, au aflat jurnaliștii de la rmscport.fr. Acesta l-ar fi îndemnat să-și investească banii în câteva afaceri care au dat faliment.
„Acesta m-a indus în eroare spunându-mi că voi obţine profit din investiţiile mele. Am dat peste 13 milioane de euro. Toţi banii pe care i-am câştigat prin eforturile mele. Toată munca grea pe care am depus-o de-a lungul anilor a dispărut brusc”, a declarat Arda Turan, conform sursei citate.
Citește și: Gică Hagi și Gică Popescu, implicați într-o producție cinematografică despre clubul Galatasaray
Arda Turdan este un nume foarte important în fotbalul din Turcia. Gheorghe Hagi a fost cel care l-a promovat la prima echipă a Galatei în perioada în care fostul internațional român a antrenat formația la care a jucat mai bine de cinci ani.
„Respect Hagi! A însemnat incredibil de mult pentru mine să cresc având sub ochi imaginea jucătorului Hagi. Un model care m-a ambiţionat şi m-a motivat. Apoi, când mi s-a ivit şansa să lucrez cu el, Hagi ca antrenor, eu ca jucător, am înţeles ce înseamnă un om care s-a născut şi trăieşte pentru fotbal.
Mi-a spus multe lucruri importante, am învăţat destule trucuri de la Hagi”, povestea Arda Turan, în anul 2012, întru-un interviu acordat gsp.ro.
Arda Turan a jucat la Galata până în anul 2011 când a fost cumpărat de Atletico Madrid, echipă cu care a cucerit un titlu în Spania, o Cupă, un trofeu Europa League, o Supercupă a Europei și a disputat o finală de Liga Campionilor. În anul 2015 a fost cumpărat de FC Barcelona cu 34 de milioane de euro, iar cu această formație a câștigat un titlu și două cupe ale Spaniei
În anul 2018 a revenit în Turcia, la Bașakșehir, echipa favorită a președintelui Erdogan, cucerind încă un titlu. Și-a încheiat cariera la clubul care l-a lansat, Galatasaray.