Kira Hagi, fiica în vârstă de 25 de ani a lui Gheorghe Hagi, uimea audiența când s-a aflat că va juca într-o producție americană pentru Netflix. Tânăra a luat în calcul inclusiv vaianta de a se muta definitiv în America, dar a revenit în țară. Ea spune că nu ar putea excela în alt domeniu și că cel mai bine se simte tot aici, în România.
Kira Hagi, fiica cea mare a „Regelui” este foarte activă, iar mai nou a început să prezinte o rubrică nouă la postul de televiziune Aleph News. Ea a declarat că iubeşte nespus arta, iar de curând a descoperit că nu ar putea excela în alt domeniu.
Am fost destul de norocoasă să am întotdeauna în jurul meu oameni care mi-au ghidat pașii, care mi-au făcut sugestii bune, care m-au înțeles la un nivel mai profund decât ceea ce se vedea.
Cred că aveam vreo 14-15 ani când am ajuns pe mâna lui Filip Ristovski. El m-a modelat ca actriță. M-a învățat de fapt un lucru esenţial – să știu să caut în mine răspunsurile la toate întrebările legate de actorie.”, și-a început discurul tânăra actriță.
Fiica lui Gică Hagi a explicat și cum a ajuns să lucreze cu Filip Ristovski.
Ne-am regăsit după ce m-am întors din America și o să îi fiu mereu recunoscătoare pentru prezența în viața mea. În State, am avut o profesoară care mi-a dat încrederea că pot să joc orice rol.
Vedeţi dumneavoastră, când ajungi acolo primul lucru pe care îl afli este că trebuie să te încadrezi într-un clișeu. Tu o să joci genul ăsta de rol pentru că arăți așa și pentru că se caută figurile est-europene care să fie așa și pe dincolo.
Ea însă avea 70 și ceva de ani și deja începuse să-și piardă memoria. M-a marcat felul în care a știut să mă ghideze spre o încredere totală în mine, în ceea ce fac, în locul meu în universul actoriei.”, a mai spus Kira Hagi pentru Taifasuri.ro.
Kira Hagi nu este doar o actriță talentată, ci și un șofer desfăvârșit. Tânăra școlită în America conduce o mașină marca BMW, model i3, automobil integral electric, de culoare albă, cu partea de sus neagră.