Barcelona se mai și refuză. Cine este jucătorul care a exclus revenirea pe Camp Nou

Dragos Stefanescu 24.11.2021, 15:43
Barcelona se mai și refuză. Cine este jucătorul care a exclus revenirea pe Camp Nou

Barcelona a reușit aseară doar o remiză albă împotriva echipei Benfica Lisabona, în Champions League. De la revenirea pe Camp Nou, Xavi a început reconstrucția echipei și încearcă mai multe tranferuri. Unul dintre jucătorii doriți de antrenorul spaniol a demonstrat că Barcelona se mai și refuză.

Barcelona se mai și refuză

Ieri seară, în Champions League, Barcelona a remizat alb cu Benfica, pe Camp Nou. Acest rezultat dezamăgitor a scos la iveală încă o dată problemele de la echipa catalană.

De la venirea lui Xavi Hernandez pe banca tehnică, FC Barcelona este într-o perioadă de reconstrucție. Prima mutare a lui Xavi a fost aducerea veteranului brazilian Dani Alves (38 de ani). Tehnicianul spaniol speră ca Alves să poată insufla tinerilor jucători de pe Camp Nou spiritul său de învingător.

Un alt jucător pe care tehnicianul spaniol dorește să-l readucă pe Camp Nou este Thiago. Acesta a părăsit gruparea blaugrana în vara anului 2013. Mijlocașul spaniol este în prezent jucătorul lui Liverpool și a revenit recent după o accidentare mai lungă. Conform publicației catalane El Nacional, Thiago nu este interesat să revină la Barcelona deoarece nu crede în proiectul lui Xavi și preferă să fie rezervă la Liverpool. Mijlocașul consideră că Barcelona se află în declin și nu are șanse la trofee.

Transfer surprinzător la Barcelona

Problemele Barcelonei sunt evidente, catalanii fiind limitați și din punct de vedere al banilor când vine vorba despre transferuri. Având la dispoziție un lot limitat numeric dar și valoric,  Xavi vrea să întărească echipa în iarnă fără să cheltuiască sume importante de bani.

Primele zvonuri cu privire la mutările din iarnă sunt legate de readucerea jucătorilor împrumutați Pjanic și Trincao. Recent, un zvon surprinzător a apărut în presa din Spania. Se pare că Xavi dorește să-l aducă pe Camp Nou pe fostul său elev de la Al Sadd, Baghdad Bounedjah. Atacantul a avut un randament foarte bun în perioada în care Xavi a antrent-o pe Al Sadd. Algerianul se află din 2015 la Al Sadd, iar în ultimele două sezoane cu Xavi ca antrenor, a marcat de 50 de ori și a oferit 20 de pase decisive, în 61 de meciuri jucate.

Karim Adeyemi dorit pe Camp Nou

După ce Kun Aguero a fost depistat cu probleme cardiace la începutul lunii, Barcelona a rămas cu o singură soluție pentru postul de atacant central, și anume Luuk de Jong. În această situație catalanii trebuie să se miște rapid și să găsească un atacant de valoare care să poată suplini absența lui Aguero.

Potrivit celor de la Mundo Deportivo, Barcelona a făcut deja o ofertă de 40 de milioane de euro pentru Karim Adeyemi. Fotbalistul cu origini românești este considerat de Joan Laporta viitorul clubului catalan. Potrivit sursei citate, Xavi este încântat că Adeyemi poate evolua în centrul atacului, dar și în bandă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622