Bayern Munchen l-ar vrea pe Sadio Mane (30 de ani) în locul lui Robert Lewandowski (33 de ani). Polonezul este pe lista celor de la Barcelona, iar germanii ar fi fixat deja un preț al tranzacției.
Bayern Munchen, Barcelona și Liverpool sunt gata să pună la punct una dintre cele mai spectaculoase tranzacții ale verii. Nemții ar fi ajuns la capătul răbdării în negocierile cu Robert Lewandowski, în timp ce finalista Ligii Campionilor l-ar putea pierde pe starul senegalez din cauza salariului foarte mic pe care acesta îl are pe Anfield Road.
Cele două staruri ale fotbalului european par să fi ajuns la capătul drumului cu echipele lor. Înțelegerile expira în vara lui 2023, iar echipele care vor să profite nu sunt deloc puține.
Conform celor de la Bild, Bayern s-ar fi împăcat cu gândul că îl va pierde pe golgheterul Lewandowski și le-ar fi transmis celor de la Barcelona pretențiile pentru a renunța la ultimul an de contract. Sursa citată vorbește despre 35-40 de milioane de euro pe care bavarezii le-ar cere în schimbul atacantului. Totul, în ciuda declarațiilor oficialilor, care susțin că polonezul va rămâne la club.
De partea cealaltă, Sadio Mane are unul dintre cele mai mici salarii dintre starurile lui Liverpool, iar Sky Sports notează că șefii de pe Anfield Road ar fi fost contactați de Bayern.
Recdent, directorul sportiv Hasan Salihamidzici l-ar fi contactat pe omul de legătură dintre campionul Africii și agenția care îl reprezintă pe atacantul lui Jurgen Klopp.
? Bayern Munich have contacted Sadio Mané to replace Robert Lewandowski, in case the striker signs for Barcelona.
(Source: @BILD) pic.twitter.com/0SN6OGq5K3
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) May 14, 2022
Plaătit cu doar 100 de mii de lire pe săptămână, Sadio Mane nu duce lipsă de oferte. Campion al Africii după victoria Senegalului în fața Egiptului, Mane ar fi pe lista granzilor din La Liga. Real Madrid și Barcelona stau la pândă, dar o decizie finală în negocieri va fi luată după ultimul act din Liga Campionilor. Liverpool va întâlni Real Madrid, în revanșa finalei din 2018.
22 de goluri și 5 pase decisive a reușit Sadio Mane în cele 48 de meciuri jucate în tricoul lui Liverpool în acest sezon. Atacantul are o cotă de 80 de milioane de euro, conform transfermarkt.
