Bogdan Stancu i-a anunțat pe fanii roș-albaștri că vrea să revină acasă. Care e singura doleanță a vârfului român

Gabriel-Alexandru Ioniță 06.01.2022, 18:44
Bogdan Stancu i-a anunțat pe fanii roș-albaștri că vrea să revină acasă. Care e singura doleanță a vârfului român

Bogdan Stancu a fost aproape de o revenire la FCSB în vara anului trecut. În cele din urmă mutarea nu s-a mai realizat, iar atacantul ajuns la 34 de ani a semnat cu cei de la Eyupspor din Liga 2 turcă.

La acel moment, FCSB l-a adus în locul său pe Claudiu Keșeru, care însă se află pe picior de plecare în această perioadă. El a intrat în gura lui Gigi Becali după prestațiile din ultimele meciuri ale anului trecut și sunt șanse mari să urmeze calea lui Constantin Budescu, aceea de a-și rezilia contractul cu echipa roș-albastră.

Bogdan Stancu își dorește o revenire la FCSB

În acest context, au apărut din nou zvonuri legate de o revenire a lui Bogdan Stancu la FCSB. Iar atacantul chiar le dă speranțe fanilor vicecampioanei în acest sens.

El a spus că își dorește să joace din nou într-o zi pentru FCSB, însă nu se pune problema de o revenire în acest moment. Atacantul le cere în schimb fanilor să aibă răbdare, lăsând de înțeles că sunt șanse destul de mari ca mutarea să se facă la finalul acestui sezon.

FCSB este cu siguranță echipa la care aș vrea să joc în România în momentul în care m-aș întoarce. Sincer, nu m-am gândit (n.r. să se retragă de la un club din România). Mai am contract încă jumătate de an cu Eyupspor, că am văzut că s-a tot scris că-s liber de contract. Din vară vedem ce va fi. Încă mă simt bine din punct de vedere fizic. Mai pot juca fără probleme încă un an sau chiar doi”, a spus Bogdan Stancu potrivit gsp.ro.

„Motanul” a reprezentat o adevărată lovitură financiară pentru Gigi Becali la momentul transferului la Galatasaray

Stancu a mărturisit că se mai uită din când în când la meciurile fostei sale echipe. De asemenea, el este de părere că valoarea Ligii 1 este destul de scăzută, comparativ cu perioada în care el evolua pentru FCSB.

Sincer să fiu, nu prea mult. Mă mai uit la meciurile Stelei doar din când în când. Cu părere de rău cred că valoarea campionatului în momentul de față e mult mai scăzută față de când jucam eu acolo”, a mai spus atacantul conform sursei citate.

Bogdan Stancu a jucat pentru FCSB în perioada iulie 2008-ianuarie 2011. El a fost transferat de Gigi Becali de la Unirea Urziceni în schimbul sumei de două milioane de euro și a fost cedat la Galatasaray pentru 5 milioane de euro.

Din acel moment el a evoluat doar pentru formații din Turcia, precum Orduspor, Genclerbirligi, Bursaspor și acum Eyupspor. În România, fotbalistul născut la Pitești a mai jucat pentru FC Argeș și CS Mioveni. În prezent este cotat de Transfermarkt la 375.000 de euro.

Apariție surpriză la FCSB. Budescu s-a antrenat din nou cu prima echipă

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622