Campion în circuit, dar și în afara acestuia. Cum arată femeile din viața lui Lewis Hamilton

Bădulescu Silvian / 08.12.2021, 10:59
Campion în circuit, dar și în afara acestuia. Cum arată femeile din viața lui Lewis Hamilton

Lewis Hamilton este unul dintre cei mai buni piloți de Formula 1 din prezent. Totodată, performanțele din ultimii ani ale acestuia îl pot propulsa în clasamentul all-time din istoria acestui sport. Asemeni pistei de circuit, el a avut succes și în afara acesteia în ceea ce privește femeile din viața sa.

Nicole Scherzinger, „iubirea vieții”

Lewis Hamilton este unul dintre cei mai mari sportivi ai secolului 21. Acesta are la activ șapte titluri mondiale de Formula 1, cucerite în anii 2008, 2014, 2015, 2017, 2018, 2019 și 2020. Succesul este dublat și în afara circuitului, iar, de-a lungul anului, britanicul a avut relații cu diverse personalități feminine foarte cunoscute.

Acesta a ieșit la întâlniri și a fost împreună cu supermodele sau cântărețe ale muzicii pop, printre cele mai cunoscute fiind Nicole Scherzinger, componentă a Pussycat Dolls, sau Rihanna, artistă originară din Barbados.

Totuși, „prima iubire” a acestuia, în calitate de pilot, a fost Danielle Lloyd, cunoscută pentru aparițiile în televiziunile britanice, precum și fosta „Miss Anglia” din anul 2004.

Cea mai cunoscută relație este, fără dar și poate, cea cu Nicole Scherzinger. Considerată „iubirea vieții” de către pilot, aceștia au fost împreună aproximativ șapte ani și s-au despărțit definitiv în 2016. Cei doi s-au întâlnit la premiile MTV, dar relația a ajuns la final din cauza lui, după cum a declarat.

Mașinile mele sunt copiii mei. Obișnuiam să zic, când aveam o iubită, că îmi scot una dintre fete în oraș, deci, dacă vrei să vii, poți veni, dar ești pe locul secund, când vine vorba de mașinile mele” a spus acesta.

Rihanna și idila de dragoste

În 2015, cei doi au devenit inseparabili. Aceștia au fost surprinși în diverse locații, precum Barbados sau New York. Totuși, cei doi au negat vreo relație oficială, iar pilotul a mers pe „cartea prietenei”

Ne știm de foarte mult timp, eu și Ri” a spus acesta atunci.

Zvonurile s-au accentuat și s-a scris atunci că cei doi ar fi vrut să ducă prietenia la pasul următor. Rihanna a decis, însă, că nu vrea să se lege de o relație, conform diverselor surse, iar cei doi n-au mai continuat.

O altă cântăreață cu care Lewis Hamilton a ieșit a fost Rita Ora. Aceștia au fost văzuți împreună din 2016. În 2017, cei doi lucrau împreună la un studio de muzică. De asemenea, în weekend-ul când a împlinit 31 de ani, Ora a fost surprinsă susținându-l pe acesta la Marele Premiu de la Abu Dhabi. Deși nu au confirmat niciodată vreo relație, cei doi au fost deseori văzuți „la braț”.

Pe lângă acestea, Lewis Hamilton a mai fost văzut, de-a lungul timpului, cu modele precum Barbara Palvin, Winnie Harlow, Sofia Richie sau chiar cântăreața Nicki Minaj.

În ceea ce privește partea sportivă, Lewis Hamilton se luptă pentru titlu cu Max Verstappen. Cei doi ocupă primele două poziții ale clasamentului, înainte de ultima cursă a sezonului 2021.