Hamilton, aproape să-l învingă și pe Cristiano Ronaldo. Investiție de peste 15 milioane de euro

Moldoveanu Camelia 06.12.2021, 11:19

Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Arabiei Saudite, însă pasiunea britanicului pentru mașini este dusă la un alt nivel. Cu o avere de 350 de milioane de euro, pilotul a investit peste 15 milioane de euro în pasiunea sa și este la un pas să-l depășească pe Cristiano Ronaldo.

Cristiano Ronaldo ar putea fi învins de către Lewis Hamilton

Lewis Hamilton (36 de ani, Mercedes) a câștigat, duminică, ediţia inagurală a Marelui Premiu al Arabiei Saudite. Pe locul 2 s-a clasat Max Verstappen (24 de ani, Red Bull Racing). Britanicul se va bate pentru al 8-lea titlul din palmares în ultima etapa din circuit. Hamilton şi Verstappen sunt la egalitate de puncte, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1974. Atunci, Emerson Fittipaldi l-a învins pe Clay Regazzoni.

Însă, nu este singura luptă pe care o duce Hamilton. Pilotul mai are puțin și îl învinge pe Cristiano Ronaldo la capitolul „bijuterii în garaj”. Starul portughez este cunoscut pentru obsesia pe care o are când vine vorba de bolizi de lux, deținând mai multe mașini extrem de scumpe. Fotbalistul ar putea fi depășit la acest capitol de către Hamilton, mai ales că la United s-ar putea să fie obligat să conducă doar mașinile oferite de sponsorul clubului.

Lewis Hamilton are o avere estimată la 350 de milioane de euro, însă a investit nici mai mult nici mai puțin de 15,2 milioane de euro doar în mașini. El deține mai multe automobile de lux în cele două garaje, unul în Los Angeles și celălalt în Monaco, acolo unde obișnuiește să locuiască.

Mașini de 15,2 milioane de euro

Pilotul britanic nu se uită la bani arunci când vine vorba de mare sa pasiune, mașinile. El a recunoscut în urmă cu ceva timp că nu se pricepe la vin sau artă, însă mașinile au rămas fără secrete în fața lui.

1.Pagani Zonda personalizat Pagani Zonda 760 LH, mov în exterior și interior, în valoare de 1,8 milioane de euro. O bijuterie pe două roți, personalizată și cu o poveste mai puțin fericită. În 2015 Hamilton a făcut accident la bordul acestui bolid.

Este cea mai bună mașină pe care o am, dar din punct de vedere al manevrării este cea mai proastă”, a spus el.

2. Shelby 427 Cobra din 1966, o mașină clasică a cărei valoare este în jur de 4,6 milioane de euro. Este cea mai scumpă mașină din colecția sa.

3. Ford Mustang Shelby GT500 din 1967. Un vehicul care în licitații poate ajunge la un preț de 887.000 de euro

4.  LaFerrari în valoare de 1,1 milioane de euro. Ca orice iubitor de mașini scumpe, Hamilton deține și această meșină care poate atinge viteza de 217 km/H. Este cea mai rapidă mașină din garajul pilotului.

5. Mercedes AMG Project One, mașină care ar trebui să fie pus în vânzare anul viitor. Automobilul sport hibrid plug-in este capabil să atingă 217 km/h. Vor fi doar 275 de vehicule, evaluate la 2,3 milioane de euro, însă una dintre ele este deținută deja pilotul de Formula 1.

6. Mercedes AMG SLS în negru, cu motor V8 și care poate ajunge la 196 km/h. Are un preț de 269.000 de euro.