Campionatul Mondial din Qatar, care e programat în intervalul 20 noiembrie – 18 decembrie 2022, este unic în istoria fotbalului din mai multe puncte de vedere.
Campionatul Mondial din Qatar va fi primul din istorie care va avea loc în mijlocul unui sezon competițional, primul din istorie organizat pe timpul iernii și primul găzduit de o țară din Orientul Mijlociu.
De asemenea, Cupa Mondială din acest an va bifa și un alt moment special. Va fi ultimul astfel turneu final la care vor participa 32 de echipe naționale. Din anul 2026, când este programat Campionatul Mondial de fotbal din Canada, SUA și Mexic, la turneul final vor ajunge nu mai puțin de 48 de reprezentative, decizie care a stârnit numeroase nemulțumiri la nivel internațional.
Revenind la evenimentul important care stă să înceapă în Qatar, fix peste o lună mai precis, toate premierele menționate au avut nevoie de o investiție colosală în spate.
Și acest fapt a făcut din Campionatul Mondial din Qatar cel mai scump turneu final organizat vreodată, sumele cheltuite fiind cu mult peste cele investite în edițiile anterioare.
În total, Qatar a cheltuit 220 de miliarde de dolari pentru organizarea Cupei Mondiale care va începe pe 20 noiembrie. În schimb, în edițiile anterioare s-au investit următoarele sume:
Din cele 220 miliarde de dolari investite pentru organizarea Cupei Mondiale din 2022, nu mai puțin de 20 de miliarde au mers către construirea stadioanelor. Pentru găzduirea Campionatului Mondial din Qatar au fost construite la foc automat șapte stadioane care respectă cele mai înalte standarde din fotbalul internațional.
Toate beneficiază de zone de agrement, restaurante și spații sportive și, în plus, dispun de acoperiș retractabil și chiar instalație de climatizare.
Designul spectaculos al arenelor poate fi văzut în galeria foto a materialului.
Cu o capacitate de 80.000 de locuri, Lusail Iconic Stadium este cel mai mare stadion care va găzdui Cupa Mondială din Qatar. Aici vor fi organizate cinci meciuri din faza grupelor, unul din optimi, unul din sferturi, unul din semifinale și, cel mai important, marea finală.
Actul final al competiției din Qatar se va juca duminică, pe 18 decembrie, de la ora României 17:00.
În ceea ce privește meciul de deschidere al Cupei Mondiale, Qatar – Ecuador, programat pe 20 noiembrie, acesta se va disputa pe arena Al Bayt Stadium din Al Khor, care are o capacitate de 60.000 de locuri.
Vezi AICI cum arată stadioanele care vor găzdui Campionatul Mondial de peste 4 ani, din Canada, SUA și Mexic.