Ce ar fi făcut Mihai Stoica, pentru a scăpa de Dan Petrescu: „Aș fi vrut din toată inima să plece la națională”

Robert Zanfir 20.12.2021, 21:55
Ce ar fi făcut Mihai Stoica, pentru a scăpa de Dan Petrescu: „Aș fi vrut din toată inima să plece la națională”

Mihai Stoica a declarat, mai în glumă, mai în serios, că ar fi fost gata să contribuie la plata clauzei lui Dan Petrescu, numai pentru a-l vedea plecat de pe banca celor de la CFR Cluj la cârma echipei naționale.

CFR Cluj s-a distanțat la 10 puncte de rivala de la FCSB, după victoria cu FC Argeș, 1-0, din ultima etapă a campionatului. De partea cealaltă, roș-albaștrii au remizat, 0-0, la Sepsi, prilej pentru Gigi Becali să treacă iar la amenințări.

Ce ar fi făcut Mihai Stoica, pentru a scăpa de Dan Petrescu: „Aș fi vrut din toată inima să plece la națională”

Între timp, Dan Petrescu a trebuit să dea răspunsul final ofertei celor de la FRF, care l-au dorit la cârma naționalei. Playsport a anunțat în exclusivitate că Dan Petrescu nu va pleca de la Cluj.

FRF s-a reorientat spre Adi Mutu, așa cum Playsport a prezentat. Totul, spre disperarea lui Mihai Stoica, cel care îl caracterizează pe Dan Petrescu ca pe un geniu al antrenoratului.

„Mi-aş fi dorit din toata inima ca Dan Petrescu să plece la naţională. Aş fi contribuit la clauză (n.r. râde). Este un antenor foarte bun. E geniu. E in stare să sacrifice tot pentru un rezultat. Cu Hagi a ieşit din careu de câteva ori şi a câştigat. Despre ce vorbim.

Tot ce s-a realizat la CFR se datorează lui. Eu atunci am anunţat că Petrescu a semnat cu naţionala pentru că el i-a spus la Giovanni asta. De asta am şi zis atunci. Nu ştiu ce s-a intâmplat intre timp”, a declarat Mihai Stoica la TelekomSport.

Gigi Becali a răbufnit după egalul cu Sepsi

Gigi Becali a răbufnit și a anunțat că vinde tot ce se poate vinde. Patronul „roș-albaștrilor” se plânge de investițiile uriașe pe care trebuie să le facă la echipa sa și recunoaște că nu este la nivelul patronului echipei din Ardeal, Neluțu Varga.

Eu, la revedere, bani de la mine din buzunar eu nu mai dau. Vând tot. Tot ce e de vânzare, vând imediat. Tănase, iau banii. Dacă dau 3 milioane, îl iau. Eu ți-am spus sentimentul meu de acum, adică dezamăgit. Dar, dacă ține strategia cu vânzare de jucători, mă ocup.

Dar, dacă trebuie să dau bani din buzunar…Un lucru e clar 500%: bani din buzunarul lui Becali pentru ca niște jucători să se joace cu mingea și să o bage în poartă nu veți mai vedea.
Gigi Becali

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622