Simona Halep s-a vaccinat recent împotriva Covid-19, iar oamenii au fost surprinși de alegerea sportivei. Un medic a dezvăluit detaliile care au convins-o pe Halep în alegerea serului.
Simona Halep s-a vaccinat recent la Institutul Național Cantacuzino, iar serul ales a fost cel de la Pfizer. În acest moment, la nivel mondial, cele mai folosite doze de vaccin sunt de la Pfizer, Moderna și AstraZeneca.
În contextul în care cei mai mulți români sunt vaccinați cu serul AstraZeneca, oamenii au început să își pună întrebări cu privire la opțiunea sportivei.
Halep a recunoscut că a avut ceva emoții înainte de a-și face prima doză de vaccin:
Am avut puţin emoţii. Îmi doream, dar bineînţeles am emoţii când se întâmplă ceva. Consider că este spre binele tuturor acest vaccin şi de asta am decis să îl fac”, a spus Simona Halep după vaccinare.
Vaccinul AstraZeneca este aprobat în România pentru persoanele care au vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani. Cu toate acestea, Simona Halep a fost cea care a optat pentru serul Pfizer. Doctorul Florin Oancea, director general al Institutului Național Cantacuzino, i-a lămurit pe oamenii care și-au pus întrebări:
A fost opțiunea doamnei Halep. Sunt centre de vaccinare care merg cu Pfizer, centre care merg cu AstraZeneca și centre care folosesc Moderna. Dacă doamna Halep ar fi vrut AstraZeneca, probabil ar fi trebuit să aleagă alt centru de vaccinare”, a spus doctorul Florin Oancea, pentru Libertatea.
Pentru Simona urmează deja noi turnee după eliminarea de la Australian Open 2021. Sportiva de origine română ia în calcul participarea la WTA Dubai, turneu care e programat în perioada 7-20 martie.
Doctorul Florin Oancea spune ca la vaccinul Pfizer, a doua doză se face cel mai repede, după doar 21 de zile. Acest motiv ar fi putut contribui la alegerea Simonei:
Și încă o explicație pentru care se alege Pfizer. La Pfizer, rapelul se face cel mai repede, după 21 de zile și ai încheiat vaccinarea. La AstraZeneca se face după 56 de zile, ceea ce pentru un sportiv ar însemna cam mult să aștepte. Sportivii se mișca rapid și fiecare zi de repaus pentru ei contează. Gandiți-vă că Simona trebuie să plece la turnee și nu ai când să îi faci rapelul”, a mai spus directorul Institutului Național Cantacuzino.
O reacție după vaccinarea Simonei a venit și din partea lui Mihai Covaliu, președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Simona Halep va participa în vară la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar visul ei pentru anul 2021 este să câștige o medalie olimpică.
Covaliu spune ca și acordul dintre COSR și Institutul Național Cantacuzino a forțat-o pe Halep să aleagă Pfizer:
Sportivii de lot olimpic se vaccinează la Institutul Cantacuzino, cu Pfizer și Moderna. Acest lucru se explică prin faptul că Agenția Mondială Antidoping a aprobat aceste două vaccinuri drept vaccinuri agreate. COSR a făcut o solicitare către Institutul Cantacuzino, pentru vaccinarea sportivilor olimpici. Această solicitarea primit un răspuns favorabil. Simona Halep a fost și ea vaccinată în baza acestui agrement”, a declarat Covaliu, conform sursei citate.