Ce moment pentru David Popovici! Campionul mondial va fi decorat de președintele Klaus Iohannis

Bordei Radu 18.07.2022, 16:41
Ce moment pentru David Popovici! Campionul mondial va fi decorat de președintele Klaus Iohannis

David Popovici este noua imagine a sportului românesc. Tânărul înotător este campion mondial la seniori și a cucerit toate probele și când vine vorba de competițiile de juniori. Performanțele sale au atras aprecierea întregii țări. Iar acum președintele Iohannis îl va decora pe sportiv.

Onoare incredibilă pentru David Popovici. Va fi decorat la Palatul Cotroceni

Anunțul a venit pe site-ul oficial al președenției României.

”Președintele României, Klaus Iohannis, îi va decora miercuri, 20 iulie 2022, pe sportivul David Popovici și pe antrenorul Adrian Rădulescu, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni, începând cu ora 18:00.

Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler sportivului David Popovici, dublu medaliat cu aur, în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul de excepţie dovedite în cadrul celei de-a 19-a ediţii a Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Budapesta (18 iunie – 3 iulie 2022), impunându-se ca un simbol al tinerei generații de campioni şi contribuind, pe această cale, la afirmarea sportului românesc pe plan internațional.

De asemenea, în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru dăruirea, devotamentul şi profesionalismul de care a dat dovadă în pregătirea participării româneşti la cea de-a 19-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Budapesta (18 iunie – 3 iulie 2022), contribuind astfel la cucerirea a două medalii de aur, Președintele României a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler antrenorului Adrian Rădulescu”, se arată în comunicatul postat pe presidency.ro.

La ce competiții va mai participa David Popovici

În perioada 11-17 august, înotătorul va participa la Campionatele Europene de seniori la Roma. În 2021, puștiul a impresionat în capitala Italiei. El a stabilit un record mondial la Europenele de juniori de la Roma, 1 min 45 sec 26/100.

Vara lui Popovici se încheie la Lima, capitala statului Peru. El va concura la Campionatele Mondialele de juniori în perioada 30 august – 4 septembrie. Pentru David va fi ultima ediție a Mondialelor de juniori la care va putea participa.

Distracție plăcută tuturor de la orice festival ați fi, ce pot spune, fiecare cu ce îți dorește să facă, pe mine asta mă face fericit, pe alții poate îi face triști, însă eu voi merge în continuare pe drumul meu și mă voi pregăti intens și pentru Europenele de seniori de la Roma, în cel mai frumos bazin pe care îl știu.

Cred că Jocurile Olimpice au o simbolistică mai adâncă decât Campionatele Mondiale, chiar dacă sunt, practic, la același nivel. Dacă reușesc să fac aceeași performanță ca la Campionatele Mondiale, poate chiar și mai mult, cum îmi doresc, din nou aș fi foarte fericit„, a spus David Popovici, la finalul Europenelor de juniori de la Otopeni.

Urmăriți Playsport.ro și pe