Cea mai mare victorie a echipei naționale: România – Finlanda 9-0

Octavian Vasilescu 01.07.2022, 14:45
Cea mai mare victorie a echipei naționale: România – Finlanda 9-0

Pe 14 octombrie 1973 a fost înregistrată cea mai mare victorie din istoria echipei naționale de fotbal: România – Finlanda 9-0. Playsport vă spune povestea acelui meci cu cântec.

În 1973, naționala României lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial organizat de Germania de Vest. Tricolorii aveau o șansă minimă să mai ajungă la turneul final înaintea ultimei etape. Naționala pregătită de Valentin Stănescu trebuia să învingă Finlanda cu 9-0, iar Republica Democrată Germană trebuie să se încurce cu Albania.

Cea mai mare victorie din istoria echipei naționale

În mod incredibil, România și-a îndeplinit misiunea și a spulberat Finlanda, scor 9-0, pe vechiul stadion „23 August”, Arena Națională din prezent. Cum a fost posibil acest lucru? Aflați din acest material.

Jucătorii finlandezi nu aveau nicio miză în acel joc, astfel că au venit la București să se simtă bine. Oficialii FRF au avut grijă de oaspeții noștri, care au fost plimbați prin baruri în noaptea premergătoare partidei cu România. Conform Adevărul, aceștia au petrecut alături de dame de companie pe 13 octombrie 1973.

A urmat meciul, iar România s-a distrat pe teren. Tricolorii au câștigat cu 9-0, după ce au expediat 17 șuturi pe poartă.

30.000 de oameni au fost prezenți pe stadion la acel meci. Pentru România au marcat Liţă Dumitru (6′), Marcu (8′), Mircea Sandu (25′, 65′), Marcu (43′), Dumitrache (45′, 63′), Pantea (55′), Dudu Georgescu (81′).

VIDEO România – Finlanda 9-0

România a bătut cu 9-0, dar nu s-a calificat la CM 1974

Încercarea Federației nu a avut succes. Albania nu a remizat cu Republica Democrată Germană, așa cum sperau românii, astfel că tricolorii au ratat turneul final din 1974. Cu patru ani în urmă, România se calificase la Campionatul Mondial din Mexic.

Până și jucătorii albanezi au fost motivați de la București. Federația le-a trimis acestora câte un radio portabil și trei metri de sfoară, dar RDG-ul nu a călcat strâmb.

Jucătorii care au evoluat în meciul: Necula Răducanu – Lajos Sătmăreanu, Dumitru Antonescu, Ştefan Sameş, Augustin Deleanu – Cornel Dinu, Ion „Liţă” Dumitru – Nicolae Pantea, Mircea Sandu, Florea Dumitrache (Dudu Georgescu 75′), Dumitru Marcu.

România a ratat prezența la CM 1974 din cauza rezultatului din tur cu Finlanda, scor 1-1. Duelul de la Helsinki s-a terminat la egalitate, după ce gazdele au egalat pe final. Tricolorii au încercat să tragă de timp, dar fără succes.