Cehii au aflat unde poate ajunge Nicolae Stanciu. Destinație surpriză pentru mijlocașul Slaviei Praga

Robert Zanfir / 28.12.2021, 18:54
Cehii au aflat unde poate ajunge Nicolae Stanciu. Destinație surpriză pentru mijlocașul Slaviei Praga

Nicolae Stanciu este aproape de plecarea de la Slavia Praga. Cehii au confirmat iminentul transfer al românului, anunțat de Anamaria Prodan, doar că destinația ar fi cu totul neașteptată.

Nicolae Stanciu ar putea spune adio Cehiei în această iarnă. Fostul mijlocaș al FCSB este la apogeul carierei și a avut un sezon bun cu Slavia, chiar dacă nu la nivelul celui de anul trecut. Internaționalul român este cu gândul și la națională. A vorbit în exclusivitate pentru Playsport despre viitoarele adversare ale naționalei, în Liga Națiunilor.

Cehii au aflat unde poate ajunge Nicolae Stanciu. Destinație surpriză pentru mijlocașul Slaviei Praga

Deși se credea că Nicolae Stanciu ar avea o ofertă din zona Golfului, se pare că acesta este dorit în MLS. Conform celor de la Blesk, mijlocașul este dorit de FC Dallas. Potrivit sursei citate, informația a fost confirmată și din interiorul clubului Slavia Praga.

„Stanciu pleacă și nu pleacă pe bani puțini. Depinde unde în zona Golfului, că și acolo e discutabil. În Arabia Saudită sunt mulți bani și un jucător de profilul lui Stanciu poate să facă bani mulți. Până la urmă asta e important.

Nu cumva între Anderlecht și Sparta, că el de la Sparta a venit la Slavia, n-a fost și el puțin în Arabia Saudită? Și nu a prea făcut mare lucru.

Profilul lui se caută, doar că nu e ușor să te impui. Stanciu face 29 de ani, încă e la apogeu. N-a avut un sezon fantastic, față de sezonul trecut când a fost excepțional”, a declarat Mihai Stoica pentru TelekomSport.

Nicolae Stanciu, despre Liga Națiunilor: „Grupă bună, șanse mari să o câștigăm!”

Nicolae Stanciu a analizat pentru Playsport grupa din care va face parte România în Liga Națiunilor. Bosnia, Finlanda și Muntenegru vor fi adversarele tricolorilor.

„Grupă bună, erau echipe mult mai puternice pe care le puteam avea în față. Chiar dacă am fost echipa din urna a treia, trebuie să ne gândim serios la primul loc. Nu avem de ce să ne speriem, serios. Avem șanse foarte mari să câștigăm grupa. E clar că la asta trebuie să ne concentrăm, fiindcă se poate”, a spus Stanciu pentru Playsport.

Eu şi partenerii mei încercăm să finalizăm transferul lui Stanciu. E surpriză. Nu e în Europa. Cu Stanciu eu cred că se va finaliza acum.

Am fost aproape şi sezonul trecut. Va merge undeva unde trebuie să câştige bani acum
Anamaria Prodan, conform As.ro.

7 milioane de euro este cota lui Stanciu, conform site-ului de specialitate Transfermarkt

6 goluri și 8 pase decisive are Nicolae Stanciu în cele 27 de meciuri din acest sezon, în toate competițiile