Cel mai frumos gest în memoria lui Patzaichin. Ce se întâmplă în inima Capitalei

Moldoveanu Camelia / 05.10.2021, 17:40

În inima Capitalei, Ivan Patzaichin vâslește sub ochii curioșilor. Un gest foarte frumos a fost făcut de Metrorex, chiar la stația de metrou „Ștefan cel Mare” (aflată peste drum de Stadionul Dinamo). Marele caiacist, deținător a 40 de titluri de campion naţional şi peste 30 de campion balcanic, a decedat pe data de 5 septembrie, la 71 de ani.

Ivan Patzaichin vâslește aproape de Stadionul Dinamo

Metrorex a amplasat la stația de metrou Ștefan cel Mare, pe data de 16 septembrie, o placă comemorativă. Zilele acestea, la o lună de la trecerea în neființă a legendarului sportiv, compania de metrouri a ales ca pe unul dintre pereții din interiorul stației de lângă Stadionul Dinamo să apară un desen mural inedit.

Ivan Patzaichin vâslește sub ochii oamenilor care trec pe la stația de metrou „Ștefan cel Mare”. Imaginea este una care îl înfățișează pe marele campion al României în perioada în care era tânăr, într-o canoe și cu pagaia în mână. Patzaichin a fost desenat pe un fundal albastru, apa peste care a iubit mereu să treacă, și cu un clepsidră răsturnată, simbol al eternității.

În memoriam: „Subcarpați și Rusalka – IVAN”

Cei de la Subcarpați au fost la începutul acestui an la Mila 23 pentru a filma cu Ivan Patzaichin imaginile pe care le puteți vedea astăzi în melodia „IVAN”. Nimic nu este întâmplător! Rusalka, ansamblul folcloric din piesă, este din Mila 23, locul unde marele campion s-a născut și a copilărit.

Originar din Mila 23, un mic sat de lipoveni din Delta Dunării, Ivan și-a folosit gloria pentru a da îna333poi comunității sale sprijinul de care s-a bucurat în timpul carierei de sportiv, antrenor și, mai apoi, de antreprenor social. A iubit din toată inima natura, sportul, oamenii și cultura. Și-a dorit să promoveze valorile lipovenilor, să contribuie la profilul identitar local și la creșterea turismului cultural din Deltă. (…)

La începutul lui 2021, am avut onoarea să fim invitații lui Ivan, acasă, la Mila 23. Am găsit aici o comunitate vibrantă care, pe lângă tradiția de a oferi României cei mai mulți campioni olimpici la sporturile pe apă, se bucură și de o puternică tradiție muzicală. (…)

Ne-am propus, împreună cu Ivan și cu echipa lui, Rowmania, să aducem în actualitate prestația artistică a corului Rusalka din Mila 23 și să punem sub lumină aportul pe care amestecul multietnic absolut unic de aici îl poate aduce dezvoltării Deltei Dunării – un ținut ospitalier, care le-a permis comunităților locale să crească, să lase și să păstreze mărturii ale istoriei lor culturale, transformând Delta în una dintre cele mai cosmopolite și valoroase întinderi verzi-albastre din România.

Suntem onorați. Îți mulțumim, Ivan! Plecăciuni și ape line! Continuăm.”, spun cei de la Subcarpați.”, au transmis artiștii.