Celulă de criză la Barcelona după problemele medicale ale lui Sergio Aguero. Super-atacantul pentru care negociază Joan Laporta

Gabriel-Alexandru Ioniță / 04.11.2021, 18:36
Celulă de criză la Barcelona după problemele medicale ale lui Sergio Aguero. Super-atacantul pentru care negociază Joan Laporta

Barcelona se află într-o situație extrem de delicată în această perioadă, atât din punct de vedere financiar, cât și sportiv. Clubul catalan se confruntă cu probleme financiare majore, iar acestea se răsfrâng și asupra rezultatelor echipei.

Ca urmare a acestora, conducerea clubului a luat recent decizia de a se despărți de Ronald Koeman. Doar că aceasta îi va costa pe catalani nu mai puțin de 12 milioane de euro, bani pe care nu ar fi dispuși să îi plătească la acest moment.

Barcelona se confruntă cu mai multe probleme urgente în aceste zile

Principala variantă pentru înlocuirea antrenorului olandez este Havi Hernandez. Fostul mijlocaș al Barcelonei și al naționalei Spaniei își dorește să preia banca echipei sale de suflet, însă momentan nu este lăsat de conducerea lui Al Sadd.

Până la rezolvarea problemei noului antrenor, interimatul este asigurat de Sergi Barjuan. Fostul fundaș stânga a pregătit deja echipa la două meciuri oficiale.

La tot acest tablou destul de negru se adaugă și faptul că Barcelona l-a pierdut din nou pe Sergio Aguero. Abia revenit pe teren după aproximativ 3 luni de absență, atacantul argentinian a acuzat unele probleme cardiace în timpul partidei cu Deportivo Alaves și a fost schimbat în prima repriză.

Conform presei din Spania, Aguero s-a confruntat cu un episod de tahicardie. El va fi supus în următoarea perioadă mai multor analize.

Iar până când nu se va lămuri exact că este apt să joace fotbal, catalanii nu se vor mai baza pe serviciile lui, existând chiar scenariul în care el ar urma să se retragă din activitate.

Astfel, Barcelona se confruntă cu probleme foarte mari în zona ofensivă. În acest moment, singurul atacant „de meserie” din lotul catalan este olandezul Luuk de Jong. Mai mult, Martin Braithwaite este de asemenea accidentat, iar Ousmane Dembele abia a revenit pe teren la meciul cu Dinamo Kiev din Champions League.

Așa că greul pe faza ofensivă cade în această perioadă pe Memphis Depay, care nu se află chiar în cea mai bună formă a carierei, și pe Ansu Fati, revenit de asemenea de curând după o accidentare care l-a ținut departe de teren pentru mult timp.

Joan Laporta încearcă transferul lui Aubameyang de la Arsenal

În acest context, Joan Laporta a conștientizat că este crucial să transfere urgent un atacant de valoare. Și a pus ochii pe Pierre-Emerick Aubameyang de la Arsenal.

Potrivit El Nacional, președintele Barcelonei își dorește să rezolve cât mai repede acest transfer. Astfel că se ocupă personal de negocierile cu clubul englez și cu reprezentanții fotbalistului gabonez.

Laporta va avea însă o misiune extrem de dificilă. Recent, omul care gestionează bugetul de transferuri de la Barcelona, Ferran Reverter, a anunțat că alocat doar 20 de milioane de euro pentru fereastra de mercato din ianuarie.

Și este destul de greu de crezut că „tunarii” îl vor ceda pe Aubameyang pentru această sumă. Ar mai rămâne totuși și varianta ca Barcelona să cedeze pe Emirates și un jucător în cadrul acestei afaceri.

De asemenea, sursa citată anunță că Laporta îl mai are în vedere și pe Edinson Cavani de la Manchester United pentru a-i lua locul lui Sergio Aguero.