Campioana CFR Cluj aruncă cu banii în dorința de a-și întări lotul. Trupa antrenată de Edward Iordănescu, actualmente pe locul 2 în clasamentul Ligii 1, a pus ochii pe un mijlocaș sârb de 23 de ani, de la Spartak Subotica. Conform gsp.ro, clujenii ar fi oferit suma de 800.000 de euro în schimbul său.
Primul transfer al echipei din Gruia din „era Iordănescu” ar putea fi un mijlocaș ofensiv sârb. Lazar Tufegzdic evoluează la formația Spartak Subotica, locul 5 din prima ligă din Serbia. Jucător de picior drept, înalt, 1,85 m, el poate evolua și ca al doilea vârf. Campioana României a început deja tratativele pentru Tufegdzic și a făcut o ofertă de 800.000 de euro. Sârbii ar dori 1 milion de euro, în condițiile în care cota jucătorului este de 1.800.000 de euro, conform transfermarkt.com.
Jucătorul mai are contract cu echipa din Serbia încă un an și jumătate, până în vara lui 2022, dar sunt șanse mari ca cele două cluburi să ajungă la un acord. Lazar Tufegdzic a fost crescut la juniorii Stelei Roșii Belgrad. A mai jucat la FK Bezanija, OFK Belgrad și Sindjelic Bg. La Spartak Subotica a ajuns în ianuarie 2019, iar în acest sezon a înscris 11 goluri și a dat 8 pase decisive în 21 de partide.
Transferul mijlocașului sârb de 23 de ani e o variantă logică pentru Edward Iordănescu, în condițiile în care lotul Clujului ar putea fi slăbit chiar de fostul lui antrenor, Dan Petrescu. S-a speculat deja că Bursucul și-l dorește la noua lui echipă, Kayserispor, pe fostul său elev de la CFR, Damjan Djokovic (30 de ani). Mijlocașul a fost determinant în ultimele sezoane la gruparea patronată de Neluțu Varga. Turcii de la publicația Transfer Merkezi susțin că triplul campion cu CFR s-ar fi înțeles deja cu Kayserispor. Asta, deși fotbalistul cu o cotă de 1.600.000 euro mai are contract trupa lui Edward Iordănescu până pe 30 iunie 2022.
Jucător cu personalitate puternică, Damian Djokovic a fost dorit în trecut și de FCSB, dar a preferat să rămână la CFR Cluj. Acolo unde a devenit unul dintre liderii din vestiar. Și-a exprimat public nemulțumirea când salariile întârziau și a avut mereu discursuri cu argumente solide când jocul formației feroviare nu funcționa. În cazul plecării lui la trupa antrenată de Dan Petrescu, transferul dorit de Iordănescu devine chiar o necesitate, mai ales în condițiile în care, anul acesta, FCSB, eterna rivală la titlu, pare decisă să nu mai rateze încă un campionat fără a se încununa campioană.