Ciocnire românească încheiată nedecis în fotbalul asiatic. Cosmin Olăroiu și Florin Tănase au fost adversari

Dragos Stefanescu 08.10.2022, 11:00
Ciocnire românească încheiată nedecis în fotbalul asiatic. Cosmin Olăroiu și Florin Tănase au fost adversari

Etapa a cincea din UAE League din Emiratele Arabe Unite a avut parte de un duel românesc. Al-Jazira, echipa la care joacă Florin Tănase și Al Sharjah, formație antrenată de Cosmin Olăroiu, au oferit un spectacol total.

Duelul dintre Cosmin Olăroiu și Florin Tănase s-a terminat la egalitate

Al Sharjah și Al-Jazira s-au înfruntat în etapa cincea din UAE League din Emiratele Arabe Unite. Florin Tănase a fost titular la Al Jazira, în timp ce Cosmin Olăroiu a stat pe banca celor de la Al Sharjah.

Echipa lui Cosmin Olăroiu a deschis rapid scorul prin Paco Alcacer, în minutul 14. După doar trei minute Al-Jazira a egalat prin Ali Mabkhout. Acesta a marcat din nou în minutul 28 aducându-și echipa în avantaj. După numai un minut, Caio a înscris și a restabilit egalitatea. Scorul primei reprize a fost stabilit în minutul 38, când Ramadan a marcat pentru Al-Jazira. Finalul partidei a fost însă extrem de tensionat, echipa lui Cosmin Olăroiu primind un penalty în minutul 70. Caio a transformat fără emoții lovitura de pedeapsă și a stabilit scorul final. Partida s-a terminat la egalitate, scor 3-3. În urma acestui rezultat, Al Sharjah a urcat pe prima poziție în UAE League, cu 13 puncte acumulate după cinci etape. Al-Jazira se află pe locul doi, cu 11 puncte.

Florin Tănase a dezvăluit ce trebuie să facă jucătorii pentru a-l mulțumi pe Gigi Becali

Florin Tănase (27 de ani) a jucat timp de 6 ani la FCSB, devenind căpitanul echipei dar și unul dintre favoriții lui Gigi Becali. Internaționalul român a explicat foarte clar ce trebuie să facă jucătorii de la FCSB pentru a-l mulțumi pe Becali. Tănase a subliniat că fotbaliștii nou veniți trebuie să aibă evoluții foarte bune încă de la primele meciuri. Apoi, cu seriozitate și muncă ei pot intra în grațiile patronului.

E clar și simplu. Neapărat reușite în primele lui meciuri. Dacă acestea vin, apoi, pe termen mediu și lung, îți trebuie respect față de fotbal. Muncă și seriozitate.”, a declarat Florin Tănase în exclusivitate pentru Playsport.ro.

Tănase a identificat principala problemă de la FCSB. ” Nu s-a mai găsit formula ideală”

Florin Tănase a subliniat că problemele roș-albaștrilor apar din cauza fragilității defensivei. Tănase a punctat și faptul că plecarea lui Bogdan Planic a destabilizat puternic angrenajul defensiv de la FCSB. Iar de atunci nu s-a mai găsit formula ideală pentru acest compartiment.

Atunci când fundașul Bogdan Planic ne-a părăsit am resimțit cel mai puternic. A fost greu, pentru că sârbul era un jucător foarte valoros. Și uite că impresia aceea de moment mi s-a confirmat cumva pe parcurs.

În atac lucrurile tot au mers bine sau foarte bine. Steaua (n.r. – FCSB) a avut cea mai bună ofensivă aproape an de an, dar în apărare nu s-a mai găsit formula ideală”, a spus Florin Tănase.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622