Sorana Cîrstea a criticat-o pe Serena Williams, pentru mesajul postat de jucătoarea americană, imediat după vedictul primit de Simona Halep, din partea tribunalului Sports Resolutions.
La scurt timp după reacția jucătoarei originare din București, un cunoscut jurnalist american a taxat-o în termeni duri pe aceasta.
Simona Halep a primit, în cursul acestei luni, o suspendare de 4 ani pentru dopaj cu substanța roxadustat și iregularități din pașaportul biologic. La câteva ore distanță de la decizia instanței, Serena Williams, una dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis din istorie, a postat pe o rețea de socializare, mesajul „8 e un număr mai bun”, unul interpretat în două moduri.
Unii utilizatori s-au gândit că sportiva americană a vrut ca Simona Halep să aibă parte de o suspendare mai mare, în timp ce alții au făcut referire la finala de la Wimbledon din 2019. În ultimul act al turneului londonez s-au întâlnit sora mai mică a lui Venus Williams și sportiva originară din Constanța. Câștig de cauză a avut Halep, care s-a impus în minimum de seturi, deși, la acea oră, Serena avea 7 titluri la All England Club, în timp ce românca niciunul.
Chestionată în legătură cu acest scandal, Sorana Cîrstea a lăudat-o pe fosta jucătoare din Statele Unite ale Americii pentru întreaga carieră, însă a transmis, totodată, că aceasta are o atitudine arogantă.
Serena, ca jucătoare, a fost extraordinar de bună, dar, ca persoană, mereu a avut această aroganță. Nu a acceptat când cineva a putut să o bată sau când cineva i-a luat un titlu.” a spus Sorana Cîrstea, potrivit Sport.ro.
La câteva zile distanță de la declarația sfert-finalistei de la US Open 2023, jurnalistul Matt Dowell sare în apărarea Serenei Williams.
„Mi se pare incredibil că se vorbește mai mult de postarea Serenei pe Twitter decâ despre suspendarea lui Halep pentru că a folosit substanțe interzise. De asemeena, Cîrstea are tupeu să vorbească despre Serena, având în vedere că i-a luat doar 7 game-uri în 3 meciuri”, a scris Matt Dowell, jurnalist la FOX, pe rețeaua de socializare X.