Continuă revolta în tenisul mondial, iar Novak Djokovic se alătură celor care cer socoteală statului chinez

Moldoveanu Camelia / 02.12.2021, 19:42
Continuă revolta în tenisul mondial, iar Novak Djokovic se alătură celor care cer socoteală statului chinez

Novak Djokovic continuă revolta jucătorilor de tenis în ceea ce privește situația chinezoaicei Shuai Peng. Liderul ATP a anunțat faptul că „sprijină pe deplin” decizia WTA de a suspenda orice turneu care urmează să de desfășoare în China, în semn de protest.

Novak Djokovic susține deciziile luate de WTA

Cazul Shuai Peng revine în atenția lumii tenisului. Jucătoarea de 35 de ani a dispărut, din nou, din atenția publică de peste o săptămână. Asta după ce, la insistențele unui întreg glob, au apărut primele filmări cu Peng. Steve Simon, conducătorul WTA, a anunțat că urmează să anuleze toate turneele organizate în China.

Novak Djokovic a mărturisit că „susține din toată inima WTA” în această decizie și cere statului Chinez explicații și o anchetă transparentă.

Susțin pe deplin poziția WTA, pentru că nu avem suficiente informații despre Peng Shuai și bunăstarea ei.

Situația ei este de cea mai mare importanță pentru lumea tenisului. Cred că poziția WTA este foarte îndrăzneață și foarte curajoasă.”, a spus Djokovic, informează Tennis Head.

„Autoritățile de acolo nu au luat în serios această situație”

Steve Simon, conducătorul WTA, a transmis un comunicat de presă prin care a explicat modul în care s-a derulat ancheta privind acest caz, precum și deciziile care au fost luate.

El a subliniat că autoritățile chineze nu au luat în serios cazul lui Shuai Peng.

Pe 2 noiembrie 2021, când Shuai Peng a postat acuzațiile cu privire la agresiunea sexuală comisă de un înalt demnitar chinez, WTA a înțeles că mesajul ei trebuie ascultat și luat în serios. Jucătoarele din circuit, la fel ca toate femeile din lume, merită acest lucru.

Din acel moment, mesajul ei a dispărut de pe Internet. Toată discuția a fost cenzurată în China. Din păcate, autoritățile de acolo nu au luat în serios această discuție. Știm unde se află Shuai Peng acum, dar avem mari dubii că este liberă și în siguranță.

Steve Simon a anunțat că vor fi suspendate turneele ce aveau loc în China sau Honk Kong.

Am transmis că vrem o investigație transparentă și corectă. Ca urmare a refuzului, anunțăm suspendare imediată a tuturor turneelor WTA de pe teritoriul Chinei, inclusiv Honk Kong. Pare o consecință firească, nu știm cum le-am putea cere atleților să concureze acolo unde lui Shuai Peng nu i se permite să vorbească” a mai adăugat acesta.

China a cerut încetarea „exagerării” și a „politizării” acestui eveniment

În presa de stat din China au apărut imagini cu jucătoarea de tenis. Global Times, o publicație susținută de statul chinez, a publicat noi imagini cu Shuai Peng, dar veridicitatea acestora nu a putut fi verificată de cei de la Reuters.

Hu Xijin, redactor-șef la Global Times, a postat pe Twitter un filmuleț cu Shuai Peng, în care aceasta ar fi apărut la ceremonia de deschidere a unui turneu de tenis dedicat juniorilor, în Beijing. La prezentare, ea zâmbește și face cu mâna publicului, iar mai apoi a fost surprinsă în timp ce acorda autografe copiilor.

Pe 22 noiembrie, la o zi de la noua dispariție a acesteia, China a cerut încetarea „exagerării” și a „politizării” acestui eveniment.

Cred că unii ar trebuie să înceteze să exagerez în mod deliberat această chestiune în scopuri ostile și, mai important, să facă din asta o problemă politică” a declarat Lijian Zhao, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.

Aceasta a fost dată dispărută după ce, la începutul lunii, l-a acuzat pe fostul vicepremier chinez, Gaoli Zhang, că ar fi forțat-o să întrețină relații sexuale. Câteva săptămâni nu s-a știut nimic de ea, ca mai apoi, duminica trecută, să apară într-o conferință video cu președintele CIO, Thomas Bach.