Coșmarul lui Sergio Aguero: „Inima mea nu funcționează cum trebuie”

Octavian Vasilescu / 15.02.2022, 18:11
Coșmarul lui Sergio Aguero: „Inima mea nu funcționează cum trebuie”

Atacantul Sergio ”Kun” Aguero (33 de ani) s-a retras din activitate în acest sezon din cauza unor probleme cardiace, iar starea fotbalistului este mai gravă decât s-a crezut inițial.

Aguero a evoluat ultima oară pentru FC Barcelona, unde i s-au depistat problemele cardiace după un meci cu Deportivo Alaves. Acum, la două luni de la retragere, Aguero a recunoscut că are probleme de fiecare dată când depune efort:

Sergio Aguero: „Mă întreb dacă voi mai putea alerga vreodată”

„Dacă încerc acum să joc fotbal, rămân fără respirație. Uneori mă întreb dacă voi mai putea alerga vreodată. Pur și simplu simt că inima mea nu funcționează cum trebuie”, a spus Aguero, pe canalul său de Twitch, citat de Daily Mail.

Sergio Aguero este golgheterul all-time al lui Manchester City, cu 260 de goluri marcate în 390 de meciuri oficiale. Argentinianul este al patrulea marcator din istoria Premier League, cu 184 de goluri marcate în campionat, după Alan Shearer (260 de goluri), Wayne Rooney (208 goluri) and Andy Cole (187 de goluri).

Aguero a apucat să evolueze în numai cinci meciuri oficiale pentru FC Barcelona. „Kun” a înscris un gol pentru catalani, într-un eșec contra rivalei Real Madrid, scor 1-2, pe Camp Nou.

Sergio Aguero a fost asaltat cu mesaje emoționante după retragerea din fotbal.

Sergio Aguero, în lacrimi la conferința de retragere

Problemele cardiace l-au împins pe Sergio Aguero să-și anunțe retragerea pe 15 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă:

„Am vrut să vă anunț că am luat decizia de a mă retrage dina ctivitatea fotbalistică. Sănătatea este pe primul loc, știți toți ce probleme am avut. Cred că las ceva în spate, pot spune că am ajutat de fiecare dată, cum am putut și eu.

Le mulțumesc tuturor colegilor mei, ei m-au ajutat să cresc. Plec cu capul ridicat, mândru și fericit. Nu știu cum va arăta viața mea de acum încolo, dar știu că am oameni care mă iubesc, alături de mine”, a spus Aguero, în lacrimi.

Unde a jucat Sergio Aguero

Sergio Aguero a început fotbalul la Club Atletico Independiente, în Argentina. În 2006 a fost transferat de Atletico Madrid pentru 21.7 milioane de euro.

Atacantul a impresionat imediat în La Liga, iar în 2011 a fost transferat de Manchester City. Șeicii au plătit 40 milioane de euro în schimbul său.

Aguero a ajuns în vara anului 2021 la FC Barcelona, unde inițial a fost ținut pe bară de o accidentare. Ulterior au apărut problemele cardiace și retragerea din fotbal.

Aguero a adunat 101 de apariții în echipa națională a Argentinei, pentru care a înscris 41 de goluri.