Coșmarul pentru CFR Cluj continuă după aflarea adversarei din Conference League. O fostă câștigătoare a Cupei Campionilor vine în Gruia

Ștefănescu Dragoș / 11.08.2021, 10:16
Coșmarul pentru CFR Cluj continuă după aflarea adversarei din Conference League. O fostă câștigătoare a Cupei Campionilor vine în Gruia

CFR Cluj are un start perfect în Liga 1. Cu victorii pe linie în primele 4 etape, clujenii s-au instalat în fruntea clasamentului. Și în cupele europene CFR Cluj are un parcurs bun. Ardelenii au reușit să se califice în turul 3 preliminar al Champions League, unde i-au înfruntat pe elvețienii de la Young Boys Berna. Eliminați de Young Boys Berna din Champions League, coșmarul pentru CFR Cluj continuă după aflarea adversarei din Conference League.

CFR Cluj eliminată din Champions League

După ce a trecut în turul 2 preliminar Champions League de formația Lincoln Red Imps, CFR Cluj a înfruntat echipa Young Boys Berna.

Primul meci din ”dubla”cu Young Boys Berna a avut loc la Cluj. Ardelenii au început partida în forță și au deschis scorul încă din minutul 4 prin Cristi Manea. În partea a doua, elvețienii au presat și au reușit să marcheze golul egalizator în minutul 90+3, prin Sierro. Meciul s-a terminat cu scorul de 1-1, iar în returul din Elveția, CFR Cluj pornea cu șansa a doua.

Campioana României a început excelent meciul de la Berna. În minutul 4 clujenii au deschis scorul prin Billel Omrani. Young Boys a început să pună presiune după minutul 20 și a profitat de erorile mari din defensiva lui CFR Cluj. Elvețienii s-au desprins pe tabelă prin dubla lui Siebatcheu și golul lui Ngamaleu ducând scorul la 3-1, la pauză. În partea secundă, CFR Cluj nu a reușit să mai pună în pericol poarta elvețienilor, iar echipa lui Marius Șumudică a rămas în inferioritate numerică din minutul 63. Alexandru Păun a văzut un cartonaș galben pentru o minge lovită după fluierul arbitrului. Primul cartonaș îl primise cu șase minute înainte, pentru proteste. Partida s-a încheiat cu victoria celor de la Young Boys Berna cu scorul de 3-1. Astfel, CFR Cluj a fost eliminată din preliminariile Champions League.

Coșmarul pentru CFR Cluj continuă după aflarea adversarei din Conference League

După ce a fost eliminată în turul 3 preliminar Champions League, CFR Cluj și-a aflat adversara din play-off-ul Europa League. Steaua Roșie Belgrad este echipa pe care CFR Cluj o va înfrunta pentru un loc în grupele Europa League. Sârbii au fost eliminați surprinzător din turul 3 preliminar al Champions League de formația Sheriff Tiraspol. Clujenii vor avea o misiune grea cu Steaua Roșie Belgrad, având în vedere că lotul sârbilor este cotat la 63,5 milioane de euro, dublu ca cel al CFR-ului.

Meciul tur dintre CFR Cluj și Steaua Roșie Belgrad din play-off-ul Europa League se va juca pe 19 august. Returul va avea loc pe 26 august. Învingătoarea dintre cele două formații se va califica în grupele Europa League, în timp ce pierzătoarea merge în grupele Conference League.