Cosmin Olăroiu este unul dintre cei mai bine cotați antrenori români. După ce a câștigat titlul în China cu Jiangsu Suning, tehnicianul român a avut parte de un eveniment neașteptat. După desființarea echipei chineze, Olăroiu a rămas liber de contract. Conform presei din Arabia Saudită, Cosmin Olăroiu a bătut palma cu noua echipă pe care o va antrena.
Cosmin Olăroiu (52 de ani) este unul dintre cei mai valoroși tehnicieni români la ora actuală. Ultima experiență a lui Olăroiu a fost la echipa chineză Jiangsu Suning. Rămas fără contract după ce clubul a fost desființat din motive financiare, tehnicianul a evitat să semneze o nouă înțelegere. Se pare că după 7 luni în care a stat departe de fotbal, Cosmin Olăroiu va reveni pe banca tehnică a unei echipe. Conform presei din Arabia Saudită, tehnicianul român ar fi ajuns la o înțelegere cu echipa Al Nassr după mai multe zile de negocieri. Conducerea clubului saudit tocmai l-a demis pe antrenorul brazilian Mano Menezes.
Mohamed Nour, analist la posturile SBC din Arabia Saudită, este cel care a anunţat că Olăroiu o va prelua pe Al Nassr.
Conducerea lui Al Nassr a ajuns la un acord cu Cosmin, ca antrenorul român să preia responsabilitatea asupra echipei în perioada următoare”, a scris Nour.
Cosmin Olăroiu și-a făcut un nume în fotbalul din zona Golfului. În căutarea unei noi provocări, Olăroiu a preluat în 2018 echipa Jiangsu Suning. Sezonul trecut, tehnicianul român a reușit adevărate minuni cu echipa chineză. În ciuda faptului că nu era una dintre favorite, Jiangsu Suning a cucerit trofeul de campioană dar și cupa Chinei. Performanța reușită de Olăroiu a fost una cu adevărat extraordinară având în vedere problemele finaciare care erau la clubul chinez. Experineța lui Olăroiu pe banca lui Jiangsu s-a terminat într-un mod extrem de ciudat. La finalul campionatului, conducerea a hotărât desființarea echipei. Astfel, jucătorii dar și Cosmin Olăroiu au rămas fără contracte după ce au câștigat două trofee.
După ce a plecat din fotbalul românesc în 2007, Cosmin Olăroiu a reușit să-și crească cota extrem de mult. După ani de muncă, Olăroiu a devenit unul dintre cei mai scumpi antrenori români.
Prima echipă antrenată de Olăroiu în Arabia Saudită, a fost Al-Hilal, unde a stat timp de doi ani. Pentru perioada petrecută la Al-Hilal tehnicianul român a primit 3 milioane de euro, bani proveniţi din salariu, dar şi din prime. După experiența Al-Hilal, a urmat transferul în Qatar, la Al-Sadd. La formația qatareză Olăroiu a stat doar un an. Tehnicianul a avut un salariu de 2 milioane de euro.
În 2011, Cosmin Olăroiu a plecat în campionatul din Emirate. Aici tehnicianul român a stat timp de 6 ani. Olăroiu le-a antrenat pe rând, pe Al-Ain unde a a avut un salariu de peste 3 milioane de euro pe an, apoi pe Shabab Al-Ahli. La Shabab, tehnicianul român a stat patru ani, începând cu un salariu de 4 milioane de euro anual şi terminând cu 6 milioane. La formația chineză Jiangsu Suning, Olăroiu a încasat un salariu de 7 milioane de euro anual plus bonusuir de performanță.
Cum salariile lui Cosmin Olăroiu au crescut exponențial de-a lungul timpului, este de așteptat ca formația Al Nassr să-i ofere un salariu faraonic tehnicianului român.