Marius Șumudică nu este deloc surprins de scandalul de la FCSB. Fostul antrenor de la CFR Cluj și-a amintit că a fost dat afară de la campioana României după 7 victorii consecutive, la fel cum a avut Edi Iordănescu pe banca echipei patronate de Gigi Becali.
Gigi Becali a surprins pe toată lumea când a spart tăcerea autoimpusă și a criticat foarte dur jocul echipei. Edi Iordănescu a fost printre cei vizați, deși antrenorul are 8 meciuri fără eșec, din care 7 victorii consecutive.
Marius Șumudică s-a recunoscut în situația ingrată pe care o trăiește acum Edi Iordănescu. Actualul antrenor al turcilor de la Malatyaspor a fost demis de la CFR Cluj după o serie excelentă în campionat.
„Păi mie nu mi-au dat «viteză»? Și aveam șapte victorii. Șapte din șapte aveam și cred că eram la vreo 12 puncte de FCSB și 15 de Universitatea Craiova”, a declarat Marius Șumudică potrivit Digi Sport.
Plecarea lui Șumudică de la CFR s-a lăsat cu mare scandal. Antrenorul a declarat după ce a ajuns în Turcia că nu mai vrea să audă de fotbalul românesc.
FCSB a remizat la Voluntari, 0-0, rezultat care a provocat furia lui Gigi Becali. Patronul roș-albaștrilor nu și-a ascuns intenția de a redeveni omul numărul 1 la echipă.
„Da, mă bate gândul să renunț definitiv la FCSB. Ce să faci? Tu să dai milioane de euro și vine unu’ şi hotărăște el. Şi mai ia și bani!? Sunteți voi nebuni, voi toți, și eu m-am luat după voi și m-am făcut și eu nebun.
M-am luat după voi, care sunteți nebuni, și m-am făcut nebun ca voi. Cum adică? Să dau eu milioane de euro și el să hotărască tot? Asta nu se mai poate la mine, se poate până în vară, atât.
Omul care dă banii să comande, să cânte muzica aşa cum vrea el, nu să ia banii lunar. Să-și asume, să dea bani lunar dacă nu-și îndeplinește obiectivul. Dacă ia campionatul Edi, jos pălăria, îi prelungesc contractul și stau acasă, îi dau și primă dublă și stau acasă.
Atunci înseamnă că eu sunt nebunul cu adevărat și voi sunteți normali. Dacă ia campionatul, îi fac contract pe câți ani vrea el. Cât vrei contract? Şase ani, şapte ani? Cât vrei!”, a declarat Gigi Becali.
Nu cred că va mai merge mult. Se vede că patronul se plictisește. Chiar dacă a promis și în contract că nu se băga la echipă, asta-l deranjează.
Helmut Duckadam