Simona Halep se află în carantina impusă de organizatorii Australian Open pentru toți sportivii care vor participa la primul turneu de Grand Slam al anului. E de vinerea trecută la Adelaide, dar Simona Halep a ajuns deja în prim-plan.
Simona Halep a ieșit deja în evidență la Adelaide, unde a intrat în carantina obligatorie de 14 zile. Este măsura impusă de organizatorii Australian Open pentru participanții la competiție. Simona Halep se bucură de condiții excelente la Adelaide, total diferite de ceea ce au găsit cei carantinați în Melbourne. Acolo, jucătoarele au găsit șoareci în camere. Ce mai surpriză! În schimb, Simona Halep, chiar a avut parte de o surpriză plăcută. Simona Halep face senzație în carantină. Sunt imaginile momentului din Australia, cu Simona Halep și antrenorul ei, Darren Cahill, ca protagoniști.
Cum se poate comunica în carantină și cum își fac jurnaliștii treaba în astfel de condiții? Jurnaliștii postului de radio Mix 102.3 au avut o abordare ingenioasă. Aceștia s-au urcat pe acoperişul postului aflat chiar vizavi de locul în care sunt în carantină unii dintre sportivii de top din circuitul profesionist pentru… interviuri.
Ei bine, la balcon cine credeți că a ieșit? Simona Halep! Și Darren Cahill a făcut același lucru. Imagini de senzație cu Simona Halep în carantină. Cu zâmbetul pe buze, Simona a dialogat cu jurnaliștii care, pentru a se face mai bine auziți, au avut un megafon. Campioana noastră le-a transmis că e totul în regulă.
Prima competiţie oficială a Simonei Halep, după perioada de carantinare, va fi un turneu WTA 500, în Australia, în perioada 31 ianuarie – 6 februarie. Pentru ca startul Australian Open, primul turneu de Grand Slam din 2021, să se dea pe 8 februarie. Darren Cahill a avertizat că Simona Halep nu are cum să fie în cea mai bună formă pentru debutul în noul sezon.
Am văzut-o pe Simona 7 săptămâni în 2020. Cel mai mult am antrenat-o prin intermediul camerei video. Dar am fost separați, nu ne-a fost ușor să ne părăsim țările. A fost un an plin de provocări. A fost o provocare să rămâi în formă, să rămâi motivat. E destul de dificil să știi unde ești în acest moment. Jucătorii de tenis s-au chinuit mai mult decât sportivii din alte discipline”, a declarat Darren Cahill la emisiunea Sports Day, conform Spotmedia.
Simona Halep a ajuns vineri seară la Adelaide, acolo unde va sta în carantină pentru 14 zile. Este măsura impusă de organizatorii Australian Open pentru toți jucătorii care vor participa. Novak Djokovic, Rafael Nadal, Dominic Thiem, Naomi Osaka, Serena Williams și Simona Halep vor fi carantinați în Adelaide, în vreme ce restul jucătorilor au fost repartizați în Melbourne.