Dan Nistor, după doi ani și două trofee la Universitatea Craiova: „Locul nostru nu e aici!” Mesaj de sfidare pentru CFR și FCSB

Robert Zanfir / 06.01.2022, 16:35
Dan Nistor, după doi ani și două trofee la Universitatea Craiova: „Locul nostru nu e aici!” Mesaj de sfidare pentru CFR și FCSB

Dan Nistor a ajuns la doi ani în tricoul Universității Craiova. Mijlocașul și-a trecut în palmares singurele două trofee din carieră, suficient motiv să le trimită un mesaj sfidător rivalelor de la CFR Cluj și FCSB.

Universitatea Craiova pleacă în Noul An de pe locul 5, la egalitate de puncte cu Farul Constanța și cu Rapid. Pentru olteni vor urma partide decisive, cu atât mai mult cu cât Mihai Rotaru a recunoscut că ratarea play-off-ului ar fi „un dezastru managerial”.

Dan Nistor, doi ani și două trofee la Universitatea Craiova. Mesaj de sfidare pentru CFR și FCSB

Universitatea Craiova se pregătește în Turcia, unde are programate trei partide amicale. Laurențiu Reghecampf a fost reconfirmat pe banca oltenilor și a trecut la deciziile drastice.

Dan Nistor este printre cei ocoliți de măsurile tehnicianului. Mijlocașul recunoaște că locul echipei este unul dezamăgitor.

„A fost o perioadă destul de bună pentru mine, am câștigat două trofee cu Universitatea Craiova, singurele trofee din cariera mea. Mă bucur că am ajuns la acest club, era cât pe ce să câștig și al treilea trofeu.

Cel mai frumos moment a fost acea finală de Cupă cu Astra, gol marcat de mine, care a relansat partida. Am dat o oarecare încredere colegilor mei și cred că din acel moment s-a produs declicul de care aveam nevoie în acea finală. Sper să joc în continuare la fel de bine, să înscriu în meciurile foarte importante care vor urma”, a declarat Dan Nistor din cantonamentul din Turcia.

Dan Nistor: „Universitatea este cam singurul club din România de nivel mare”

„Să sperăm că vom urca în clasament, pentru că, din punctul meu de vedere, locul nostru nu este aici. În primul rând, publicul este senzațional, avem condiții foarte bune, este cam singurul club din România care se ridică la un nivel foarte mare.

Mi-aș dori să le ofer fanilor un trofeu în acest an, merită acest lucru. Este o foame destul de mare la Craiova pentru trofee. Ne va aștepta un retur foarte greu, trebuie să strângem din dinți.

Ar trebui să fim mai atenți la finalizare, pentru că am ratat foarte multe ocazii în tur, cu foarte mare ușurință. Cred că suntem pe drumul cel bun”, a spus Dan Nistor într-un interviu pentru Universitatea Craiova TV.

Mihai Rotaru: Ratarea play-off-ului ar fi un dezastru!

Universitatea Craiova are un început infernal de an. Reghecampf și compania vor debuta cu Rapid, pe 22 ianuarie. Sepsi, CFR Cluj, Dinamo și FC U Craiova sunt următoarele adversare ale clubului lui Mihai Rotaru.

„Nu există cu dacă. Dacă vom continua așa, vom retrograda, e simplu. Nu luăm în calcul pierderea play-off-ului, ar fi un dezastru managerial din toate punctele de vedere.

Noi ne batem la podiumul campionatului, la locul trei, și la Cupa României, acestea sunt obiectivele Universității Craiova”, a spus patronul oltenilor.

Programul meciurilor amicale pentru Universitatea Craiova în Turcia:

9 ianuarie: Universitatea Craiova – Paksi FC (Ungaria)
14 ianuarie: Universitatea Craiova – FC Baník Ostrava (Cehia)
16 ianuarie: adversarul va fi anunțat ulterior