Dani Alves dă lovitura înainte de Campionatul Mondial! Cu ce echipă semnează brazilianul de 39 de ani pentru a se menține în formă

Olteanu Ștefan 17.06.2022, 07:08
Dani Alves dă lovitura înainte de Campionatul Mondial! Cu ce echipă semnează brazilianul de 39 de ani pentru a se menține în formă

Dat afară de FC Barcelona pentru a doua oară în carieră, Dani Alves (39 de ani) este aproape să semneze cu o nouă formație din La Liga, pentru a se menține într-o formă cât mai bună înainte de Campionatul Mondial. Alves s-a aflat în lotul Braziliei la ultimele jocuri amicale și, cel mai probabil, va fi convocat și pentru turneul final din Qatar.

Ultimul contract al carierei pentru Dani Alves? Fundașul de 39 de ani dă lovitura înainte de Campionatul Mondial

Ajuns la 39 de ani, Dani Alves nu are de gând să își agațe ghetele în cui și în speranța că va putea participa la Campionatul Mondial din 2022 este în căutarea unui nou angajament. Și aproape că l-a găsit.

FC Barcelona a anunțat, miercuri, 15 iunie, că s-a despărțit pentru a doua oară de fundașul brazilian. Rămas liber de contract, Alves și-a presat impresarii să îi găsească într-un timp cât mai scurt o altă echipă. Iar Mundo Deportivo susține că următoarea destinație pentru brazilian ar putea fi tot o echipă din La Liga, respectiv Mallorca.

Agenții lui Alves au luat deja legătura cu formația care a terminat pe locul 16 în sezonul trecut de La Liga și mutarea are șanse mari să se materializeze.

Pablo Maffeo (24 de ani), titular pe postul de fundaș dreapta la Mallorca în sezonul trecut, este dorit de Atletico Madrid. Transferul său la formația lui Diego Simeone ar putea accelera negocierile dintre Dani Alves și Mallorca. Totuși, brazilianul ar mai avea un rival pe post, pe Gio Gonzalez, care în sezonul 2021 – 2022 a evoluat în 9 partide.

Dani Alves, titular în ultimele două meciuri pentru Brazilia

Dani Alves vrea să se retragă de la echipa națională în stil de mare jucător, la un Campionat Mondial. Brazilianul a făcut parte din lotul Braziliei la ultimele două jocuri amicale. El a fost integralist în disputa Coreea de Sud – Brazilia 1-5, pe 2 iunie. Ulterior, în confruntarea Japonia – Brazilia 0-1, Alves a fost titular și a evoluat 69 de minute. Cel mai probabil, el se va afla în lotul convocat de Tite.

Dani Alves are 125 de selecții în naționala Braziliei, la fel ca Roberto Carlos. Singurul care îi depășește pe cei doi este Cafu, cu 142 de selecții.

Dacă va fi convocat, Dani Alves va evolua la al treilea Campionat Mondial, după cele din 2010 și 2014. În 2018 nu a putut fi luat în lot din cauza unei accidentări la ligamentele genunchiului.

Ce a declarat Dani Alves după a doua despărțire de FC Barcelona

Fundașul brazilian și-a luat rămas de la suporterii catalani cu un mesaj emoționant postat pe rețelele de socializare.

Dragi suporteri, acum chiar a venit momentul să ne luăm la revedere. Au fost mai bine de opt ani în care m-am dedicat acestui club, acestor culori, acestei case, dar ca orice alt lucru în viață, anii trec, drumurile se despart, iar poveștile sunt scrise într-un anumit moment în locuri diferite. Așa a fost.

Au încercat să mă dea afară, dar nu au reușit pentru că nu vă puteți imagina, sau puteți, cât de rezistent sunt.

Au trecut mulți ani până când fotbalul și viața, care sunt foarte recunoscătoare cu cei care le respectă, au decis să îmi dea șansa să revin aici pentru a-mi lua la revedere.

Dar nu îmi iau adio înainte de a le mulțumi celor care sunt în spatele reflectoarelor, toți cei care fac ca fotbalul să fie perfect. Vă mulțumesc!

Vreau să mulțumesc staff-ului pentru oportunitatea pe care mi-a dat-o de a reveni la acest club și de a îmbrăca din nou acel tricou minunat. Nu știți cât de fericit sunt. Sper că nu veți simți lipsa nebuniei și fericirii mele zilnice.

Sper ca cei care vor rămâne să schimbe istoria acestui club minunat. Îmi doresc din inimă. Au fost 23 de trofee câștigate: două triplete, un sextet și o minunată poveste scrisă.

Se încheie un ciclu foarte frumos și se deschide unul și mai provocator. Sper ca lumea să nu uite: „Un leu, chiar dacă are 39 de ani, este un leu nebun”. Trăiască Barcelona!”, a transmis Dani Alves pe Instagram.

Urmăriți Playsport.ro și pe