Decizia care a îngropat Anglia, în finala cu Italia. Tristețea este foarte mare, după ce englezii au pierdut, iar la penalty-uri. Mai ales că, de data aceasta, finala s-a disputat chiar pe Wembley și suporterii așteptau primul titlu din 1966. Din păcate, coșmarul loviturilor de departajare, a lovit iar Anglia, la fel c aîn 2018, 1996, 2012 sau 2004.
Cel mai tare a surprins decizia selecționerului Gareth Southgate de a desemna trei jucători tineri să execute. Mai ales prezența lui Bakayo Saka, fotbalist de 19 ani, a șocat inclusiv pe colegii lui. Iar puștiul lui Arsenal a ratat lovitura decisivă și titlul a mers la Roma.
Mijlocașul lui Arsenal nici nu era luat în considerare pentru a juca la Euro, până cu câteva săptămâni înainte. De aceea, liderii naționalei au fost și ei surprinși să îl vadă pe tânărul fotbalist desemnat să bată chiar lovitura a 5-a, în fața unor fotbaliști consacrați ca Grealish sau Sterling.
„Este vina mea, eu m-am bazat pe ce am văzut la antrenamente” și-a asumat Southgate vina. Conform presei britanice, la sesiunile de pregătire, Saka se descurca de minune la executarea penalty-urilor, peste unele vedete deja consacrate. Selecționerul a înregistrat aceste sesiuni, pentru a analiza execuțiile și, de aceea a decis să meargă pe mâna lui Saka. Emoțiile l-au copleșit, însă, pe tânărul jucător.
Dacă Saka mergea, următorii pe listă erau starul Grealish și portarul Pickford.
Suporterii englezi și-au ieșit din minți, de supărare, iar nervii s-au vărsat pe cei trei fotbaliști care au ratat de la punctul cu var. Pe rețelele de socializare, Saka, Rashford și Sancho au fost contestați violent și s-a ajuns și la insulte rasiste. Federația și căpitanul Harry Kane au intervenit repede și le-au luat apărarea tinerilor fotbaliști.
Și vedeta Jack Grealish a fost criticată pentru că s-ar fi „ferit” să execute un penalty. Mijlocașul celor de la Aston Villa a replicat imediat și a anunțat că ar fi cerut să bată, dar a avut încredere în decizia lui Southgate
Marcus Rashford a trimis un mesaj lung pe rețelele de socializare, prin care își cere scuze în fața fanilor. Atacantul lui Manchester United a fost primul englez care a ratat, după o execușie slabă.
Simt că am dezamăgit colegii și nu numai. Trebuia să contribui doar cu un penalty, lucru pe care îl fac și în somn. Ce nu a mers? Din momentul ăla m-am tot chinuit să văd unde am greșit, nu îmi dau seama ce s-a întâmplat. Știu ce însemna acest moment. Finală. 55 de ani. Un penalty. Istorie. Nu îmi rămâne decât să îmi cer scuze, a fost mesajul emoționant al lui Rashford