Decizie finală în cazul excluderii naționalei Ecuadorului de la Campionatul Mondial Qatar 2022. FIFA a făcut anunțul

Gabriel-Alexandru Ioniță / 10.06.2022, 22:02
Decizie finală în cazul excluderii naționalei Ecuadorului de la Campionatul Mondial Qatar 2022. FIFA a făcut anunțul

FIFA a anunțat că a luat decizia finală în cazul memoriului depus de Federația Chiliană de Fotbal, în ceea ce privește o eventuală suspendare a naționalei Ecuadorului de la Campionatul Mondial din Qatar. Chilienii au acuzat că fundașul ecuadorian de 23 de ani Byron Castillo a fost folosit în 8 meciuri în preliminariile trecute din America de Sud, deși nu ar fi avut dreptul să o facă.

FIFA a dat decizia în speța Chile – Ecuador

Federația de la Santiago pretindea că acesta și-ar fi falsificat cetățenia și că de fapt nu ar fi cetățean ecuadorian, deci nici eligibil pentru echipa națională a acestui stat. Chilienii cereau ca Ecuadorul să fie exclus de la Campionatul Mondial. Iar naționala lui Arturo Vidal și Alexis Sanchez să îi ia locul în Qatar. Asta pentru că Byron Castillo a jucat în ambele meciuri directe dintre cele două naționale, din care Ecuadorul a obținut 4 puncte. Iar acestea ar fi urmat să se adauge chilienilor. Dacă s-ar fi dovedit că aceștia au dreptate în această speță.

FIFA a deschis o procedură disciplinară în acest caz, a analizat și a venit cu verdictul. Se pare că chilienii nu au fost prea convingători în demersul lor de a arăta că Byron Castillo s-ar fi născut de fapt în Tumaco (Columbia) și că și-ar fi falsificat actele pentru a figura drept originar din Playas (Ecuador).

Li s-a dat câștig de cauză ecudorienilor. Decizia poate fi atacată

Federația internațională a respins demersul Federației din Chile și a admis că Ecuador rămâne eligibil pentru Campionatul Mondial de la finalul acestui an. De asemenea, conform dispozițiilor legale, chilienii au la dispoziție 10 zile să solicite o motivare a acestei decizii. Totodată, aceasta poate fi atacată prin apel la Comisia de Apel a FIFA.

Comisia de disciplină a FIFA și-a pronunțat decizia cu privire la potențiala neeligibilitate a jucătorului Byron David Castillo Segura în ceea ce privește participarea sa la opt meciuri de calificare ale echipei naționale a Asociației de Fotbal Ecuadorian (FEF) în competiția preliminară a FIFA World Cup Qatar 2022.

După ce a analizat argumentele tuturor părților implicate și a luat în considerare toate elementele aduse în fața acesteia, Comisia de disciplină a FIFA a decis să închidă procedurile inițiate împotriva FEF.

Concluziile Comisiei de disciplină au fost comunicate astăzi părților în cauză. În conformitate cu prevederile relevante ale Codului disciplinar FIFA, părțile au la dispoziție zece zile în care să solicite o decizie motivată, care, dacă va fi solicitată, ar fi publicată ulterior pe legal.fifa.com. Prezenta decizie rămâne supusă unui apel în fața Comisiei de Apel FIFA”, a transmis FIFA prin intermediul unui comunicat de presă.