Declarații incredibile ale lui Șumudică despre președintele Turciei! Marius Șumudică nu și-a ascuns niciodată atracția pentru fotbalul din Turcia, dar și pentru regimul politic de la Istanbul. Antrenorul de 49 de ani este cunoscut pentru declarațiile lui controversate, dar și pentru modul lui vulcanic de a se manifesta. „De aceea îmi place Turcia, fotbalul se trăiește la fel de intens” a motivat antrenorul.
Șumudică nu a ezitat niciodată să își declare admirația și pentru actualul președinte al Turciei, Recep Erdogan. La ultima conferință de presă, antrenorul român a recidivat și i-a uimit pe jurnaliștii turci cu declarațiile sale.
Ziariștii turci nu au rezistat să îl întrebe pe Șumudică despre situația politică din Turcia. Iar românul și-a exprimat imediat opiniile, mai ales în favoarea actualului președinte de la Istanbul.
Îl admir foarte mult, mereu am zis că aș vrea să îl cunosc. Nu am avut onoarea asta până acum. Nu ai cum să nu admiri ceea ce a făcut pentru această țară. De aceea îl apreciez foarte tare. Sper să conducă această țară până la sfârșitul vieții, a fost declarația lui Șumudică.
Președintele Recep Erdogan este un politician controversat, iar relația sa cu Uniunea Europeană și SUA nu este una foarte bună. Mai ales că sunt multe acuze la adresa încălcării drepturilor omului, în Turcia. Primul om în statul turc a negat însă, vehement, de fiecare dată, aceste acuzații.
Șumudică de abia așteaptă să se apuce de treabă la Rizespor. Noii săi jucători i-au făcut deja un mic cadou. Rizespor a câștigat cu 3-o chiar în fața echipei de la care a fost îndepărtat Șumudică. Chiar dacă nu a contribuit mult la succesul din fața celor de la Gaziantep, antrenorul tot a dat câteva sfaturi, mai ales în ceea ce privește foștii săi jucători.
Ședința ținută pe internet cu secunzii echipei a funcționat, iar Rizespor privește cu încredere „noul” regim.
Șumudică nu a putut să își pregătească echipa de pe bancă până acum, din cauza pandemiei. Dar acum antrenorul va fi prezent la meciul cu Fenerbahce.
Chiar dacă echipa se află în partea a doua a clasamentului, șefii clubului sunt fericiți că l-au convins pe Șumudică să accepte oferta. Acesta vine să ducă echipa în primele 8 poziții ale clasamentului. Bașkanii sunt convinși că aceasta este valoarea echipei.
Șumudică a mai cerut întăriri, iar conducerea a fost de acord. Iar din sezonul viitor, antrenorul visează să se lupte la cupele europene.