Ceea ce era de așteptat, de câteva săptămâni, a avut loc, în sfârșit. Mihai Teja s-a despărțit de Gaz Metan. Rezultatele negative, dar mai ales jocul echipei anunțau această măsură. Ultima înfrângere, cu Voluntari, pe teren propriu, a semnat condamnarea antrenorului.
Mihai Teja a condus Gazul și campionatul trecut, când echipa jucase bine și s-a salvat fără mari emoții. În acest sezon, însă, antrenorul n-a mai putut reproduce aceleași rezultate. Gazul a obșinut o singură victorie, în chiar prima etapă.
Doar 4 puncte și penultimul loc în clasament au pus presiune mare pe Mihai Teja. Acesta nu a mai reușit să remedieze situația, așa că a decis să întreurpă colaborarea cu clubul. De altfel nici ardelenii nu mai doreau să continue. Aceștia căutau deja antrenor, iar înfrângerea cu Voluntariul a grăbit lucrurile.
Mihai Teja a preluat conducerea tehnică a echipei Gaz Metan Mediaş pe 2 februarie 2021, înlocuindu-l pe portughezul Jorge Costa, care şi-a reziliat contractul din motive familiale. Acum, Teja a plecat, însoțit de întregul său staff. Probabil tehnicianul își va găsi de lucru repede, la cum decurg lucrurile în Liga 1.
Înlocuitorul lui va fi, aproape sigur, Ilie Poenaru. Acesta vine de la singura echipă clasată sub Gaz Metan în clasament, Academica Clinceni. Poenaru șia reziliat și el înțelegerea cu gruparea ilfoveană
Și Dinamo a rămas fără antrenor, după umilința istorică cu FCSB. Italianul Dario Bonetti nu a mai fost dorit, după 5 înfrângeri consecutive, în care echipa nu marcase. „Câinii” au început să caute antrenori, iar pe listă a fost și Ilie Poenaru. Acesta are o cotă foarte bună, după minunile reușite sezonul trecut la Clinceni. Antrenorul a preferat însă varianta Mediaș.
M-a sunat domnul Mureșan, dar l-am anunțat că am fost căutat mai întâi de cei de la Gaz Metan. Le-am zis ceva oamenilor și nu pot da înapoi acum. Dar, dacă lucrurile nu se vor aranja acolo, putem continua discuțiile, a mărturisit fostul antrenor de la Academica Clinceni
Câinii vor căuta în continuare soluții pentru banca tehnică. Mai multe nume importante au fost vehiculate în ultimul timp: Dusan Uhrin jr, Mircea Rednic sau Vasile Miriuță au fost considerați pentru acest post. Cristiano Bergodi ar fi fost și el contactat, dar cerințele lui au fost considerate prea mari pentru alb-roșii