Diana Belbiță vrea să pună România pe „harta” UFC! Se bate în SUA și poate stabili o premieră pentru țara noastră

Bordei Radu / 20.07.2021, 23:26
Diana Belbiță vrea să pună România pe „harta” UFC! Se bate în SUA și poate stabili o premieră pentru țara noastră

Diana Belbiță vrea să pună România pe „harta” UFC! Se bate în SUA și poate stabili o premieră pentru țara noastră. Duminică dimineața, cea supranumită Prințesa Războinică, poate deveni prima sportivă româncă învingătoare în UFC.

Pentru asta, va trebui să câștige partida care se va desfășura la Las Vegas. Luptătoarea noastră este determinată să spargă gheața într-una din cele mai solicitante și spectaculoase promoții, din lume. Luptătoarea s-a remarcat, în alte competiții, de aceea este căutată pentru lupte. Dar românca știe că trebuie să obțină primul succes, cât mai repede.

Diana Belbiță vrea să pună România pe „harta” UFC! Se bate în SUA și poate stabili o premieră pentru țara noastră

Deși a plecat din țară și nu mai intenționează să se întoarcă, luptătoarea tot încearcă să realzieze performanțe pentru țara noastră. În MMA, luptătorii români nu au intrare. Foarte puțini ajung în promoția care a dat nume uriașe, precum Connor McGregor. Doar un sportiv din România se poate lăuda cu un succes, în această promoție. Este vorba de Nicolae Negumereanu, un luptător originar din Brașov. Acesta a reușit să treacă de Aleksa Camur, după o luptă grea. A fost nevoie de o decizie a arbitrilor ca să se poată bucura de un succes uriaș.

Diana Belbiță speră să cunoască și ea acest sentiment, în această duminică, la Las Vegas. Românca a mai luptat de două ori, în această promoție, dar a pierdut de fiecare dată.

„Prințesa Războinică” se luptă cu „Prințesa din Sparta”. Adversara ei a pierdut doar un meci

Diana Belbiță are o surpriză: adversara ei are o poreclă asemănătoare cu cea a sportivei noastre. Deși fanii o cunosc cu denumirea „Prințesa din Sparta”, Hannah Goldy este o sportivă din SUA. Aceasta are un parcurs destul de bun, luptătoarea a reușit 5 victorii și a pierdut doar o singură partidă. Este chiar ultimul meci, disputat în urmă cu doi ani, înainte de pandemie. Acum americanca va reveni în ring, chiar în UFC.

Diana are mai multă experiență, a luptat în mai multe meciuri, chiar dacă palmaresul nu este unul remarcabil. „Prințesa Războinică” are 13 victorii și 6 înfrângeri, din care două în UFC. Belbiță speră să aibă mai multă șansă. Românca se antrenează din greu, în Canada, acolo unde intenționează să se și stabilească. Belbiță este antrenată tot de un român, este vorba de Alin Hălmăgean. Iar acum este pregătită pentru „războiul prințeselor”, care va avea loc în Gala UFC de la Las Vegas.