Din oceanul Pa-ci-fic, / A ieșit un pește mic

Marius Mitran / 20.11.2021, 13:49
Din oceanul Pa-ci-fic, / A ieșit un pește mic

…și pe burta lui scriaaaa: ieși a-fa-ră…dum-neaaaa-taaaaa!

Să nu îmi spuneți că nu ați fost niciodată implicați într-o astfel de alegere în copilărie. Un soi de tragere la sorți de la care nu te puteai sustrage, în caz că refrenul era silabisit de altcineva, dar pe care îl manevrai cu ușurință în favoarea ta, dacă era rândul tău să faci “numărătoarea”. Pe cine loveai în piept cu vârful degetelor, ușurel, în timp ce pronunțai ultima vocală, ei bine, acela era salvat in extremis! Pe cine nu, nu! Dar era un simplu joc, o joacă, poftim, unde totul se petrecea aproximativ. Azi, e la fel, în treburile oamenilor mari, cu responsabilități uriașe. Joaca, aici, nu e, însă, permisă. Și totuși…

Așa mi se pare că se prepară în aceste zile, la foc mic, echipa națională, după eșecul ratării a încă unui Mondial. Cineva are niște nume de posibili selecționeri, y compris Rădoi, ca să mă exprim elegant, deși nu am vreun motiv, și lasă, către presă și public, să se rostogolească niște piste, care cad, ies din joc dimineața, pentru a reintra în calcule, pe site-uri și la emisiunile de profil, seara. Să recapitulăm, așadar, împreună, acest carusel de nume proprii, care oferă nervi și discuții, în loc de soluții și explicații.

Gică Hagi, Victor Pițurcă, Mirel Rădoi, Costel Gâlcă, Dan Petrescu, Adrian Mutu, Mircea Rednic, Laurențiu Reghecampf, Edward Iordănescu, ba chiar și Laszlo Bölöni. Mircea și Răzvan Lucescu, dar și Cosmin Olăroiu, toți trei cu angajamente ferme, în străinătate, au fost și ei pomeniți, în diferite contexte. Ce ciudat, nu însă și atunci când erau liberi de contract, cum la fel a stat situația, până nu de mult, și cu Hagi ori Dan Petrescu!

Cine va fi, când va fi? Care sunt criteriile pe care cei care decid le folosesc în alegere? Și, mai ales, cine sunt cei care decid? Sau e doar unul, cel care va hotărî? Cum a fost până acum, știm și vedem cu ce consecințe. Se pare însă că se poate și mai rău.

Spun asta pentru că tăcerea oficială mi se pare mai periculoasă decât zvonistica particulară, neasumată, împiedicată în logică și oricum, apăsată de rezultatele de până azi, o sumă de eșecuri de neimaginat acum un sfert de veac, când s-a rupt filmul.

E clar însă un lucru: cel mai îndreptățit să preia această generație, pe care în cea mai mare parte a și construit-o, este Gică Hagi. Mi-e teamă însă ca nu cumva chiar cel mai îndreptățit să nu devină cel mai nedreptățit, cum a mai fost și cum se pare că va mai fi.

Rolul lui Hagi în istoria și dezvoltarea fotbalului nostru este uriaș, recunoștința pentru el nu a venit, din păcate, niciodată, la dimensiunile pe care Hagi merita să le primească. Se fac, în aceste zile de Noiembrie, luna calificărilor de altădată, (și a ratărilor de dată recentă), calculele muncii lui în comparație cu a celorlalți. Ca și cum ar fi, pe undeva, în istoria clipei, posibilă această punere pe două coloane, ca la aritmetică, ce a făcut Gică Hagi și ce a făcut X. Nici măcar sufletește nu stă în picioare vreun joc între oglinzi parale. Nu stă! Pentru că nu pot fi paralele. Oglinzile, carierele, faptele.

Și pentru că, în realitate, care în cazul lui se confundă cu gloria, dar și cu prezentul, precum și cu un drept la recurs în viitor, orice amestec de planuri e destinat doar să-l anuleze pe el, ca și cum totul ar fi undeva, la expunerea și alegerea orișicui. E ceva cenușiu în toată această întreprindere, ceva cețos și ambiguu. Cum Hagi nu e.

Hagi, mereu, a spus totul clar, așa cum a jucat. Limpede, la granița dintre miracol și realism, a demonstrat ce e de făcut, pentru că el a făcut. Multe.

A arătat și arată în continuare o cale prin care fotbalul românesc să iasă din zodia peștișorului mic căruia nu știu ce lozincă i se scrisese pe burtică încă de la ieșirea lui din marele ocean. Dar asta ar însemna să se scoată din jocuri cei care le tot fac prost de câteva decenii, pentru că în fotbalul nostru întâmplarea domnește cam de pe vremea când Hagi a jucat acel meci cu Italia, la Euro 2000. De atunci, tot alegem. De atunci, mulți pescuiesc în ape tulburi. De atunci, tot greșim. Toți. Aproape toți. Unii.