CFR Cluj l-a cedat oficial pe Andrei Burcă în Arabia Saudită. Noua sa echipă a făcut anunțul, cu puțin timp în urmă. Transferul i-a adus fostei campioane o sumă deloc de neglijat.
Începând cu sezonul viitor, fundașul central va evolua pentru Al-Okhdood, formație nou-promovată în primul eșalon al Arabiei Saudite. Mutarea a fost oficializată printr-un scurt mesaj publicat pe rețelele de socializare.

CFR Cluj a primit un milion de euro în schimbul său, ajungând astfel la aproape cinci milioane încasate în această perioadă de mercato. Burcă a ajuns în Gruia în 2019, de la FC Botoșani și de atunci a avut evoluții impresionante, care l-au propulsat inclusiv în echipa națională. Doar în precedenta stagiune a bifat 44 de meciuri, fiind unul dintre cei mai bine cotați jucători ai fostei campioane, 3,7 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate.
Alți patru jucători au fost cedați până acum: Nana Boateng la Jeonbuk, pentru două milioane de euro, Cristopher Braun la Rapid, pentru 250.000 de euro, Simone Scuffet la Cagliari, pentru un milion de euro și Mattias Yuri la Neftchi Baku, pentru 400.000 de euro. Urmează, cel mai probabil, Cristian Manea, Emmanuel Yeboah, respectiv Ermal Krasniqi. Ultimul ar putea ajunge la Jeonbuk, sub comanda lui Dan Petrescu, la fel ca Boateng.
De altfel, Cristian Balaj a anunțat recent că sumele încasate în schimbul jucătorilor cedați în această vară au ajutat enorm clubul să-și rezolve problemele financiare. În momentul de față nu mai există nicio restanță față de angajați.
„Indiscutabil, ne-am ocupat și de veniri. Este meritul echipei pe care o conduc și alături de Bilașco, Zamfir, Mara, dar și toți ceilalți din club au muncit intens. Jucătorii care au fost vânduți au fost aduși de această echipă și interesul nostru a fost să găsim soluții de viitor pentru CFR.
Așa s-au vândut Scuffet, Boateng. Există interes pentru Krasniqi, Yeboah, Bîrligea. Avem oferte și putem spune că după mulți ani, de mâine putem să spunem că după monitorizare, CFR nu va mai avea datorii către angajați. A început să dea roade munca noastră.
Nu am făcut o socoteală (n.r. câți bani au intrat în club), dar sunt suficienți cât să atingem obiectivul, să nu mai avem datorii către jucători, staff, angajați. Le mulțumesc tututor pentru că am depășit momentul greu”, a declarat președintele fostei campioane a României, la Digi Sport.