Edi Iordănescu a încercat să caute explicații pentru jocul mai slab prestat de FCSB în meciul din deplasare cu FC Voluntari. Antrenorul echipei roș-albastre a subliniat că jucătorii săi au trecut prin momente foarte grele în ultima perioadă, în urma infectării cu Covid-19.
De asemenea, antrenorul vicecampioanei s-a arătat nemulțumit de faptul că jucătorii săi nu au reușit să își creeze mai multe ocazii de gol. Chiar și așa, Iordănescu susține că FCSB ar fi avut șanse mai mari la victorie dacă arbitrul George Găman ar fi acordat un penalty în prima repriză la o cădere în careu a lui Constantin Budescu.
Antrenorul susține că a urmărit mai multe reluări ale acelei faze. Și nu are niciun dubiu că echipa sa a fost privată de o lovitură de la 11 metri.
Pentru noi a fost din nou o deplasare, a cincea în ultima perioadă. E greu, consum mare. Am avut teama să nu pierdem din energie în repriza a doua, ceea ce s-a întâmplat.
Mi-aș fi dorit să ne creăm mai multe ocazii, să avem un ritm mai bun. Venim după o perioadă grea. Nu am reușit să avem prospețimea necesară care să ne ajute să ducem meciul până la final. Acum avem două săptămâni de pauză, încercăm să ne regenerăm, să aducem jucătorii care au fost cu Covid la un nivel bun.
A fost penalty clar, nu am niciun dubiu. Am văzut faza de 4-5 ori. Se vede atacul din spate, care este fault clar. Cu acel penalty gestionam altfel și puteam să conservăm altfel în repriza a doua. Nu mai vreau să comentez despre arbitraj. Un arbitru bun, dar nu știu dacă a fost inspirată delegarea lui la acest meci”, a spus Edi Iordănescu la finalul meciului.
FC Voluntari: M. Popa – Miranda, Tamaș, Armaș – Costin, Rață, Droppa, Meleke, Briceag – I. Gheorghe, Nemec
Rezerve: Râmniceanu, Vlad, Achim, Tavares, Ilie, Merloi, Fulop, Lopes, Paraschiv
Antrenor: Liviu Ciobotariu
FCSB: A. Vlad – V. Crețu, Vinicius, I. Cristea, Haruț – Șut, Oaidă, Fl. Tănase – Olaru, Budescu, Oct. Popescu
Rezerve: Straton, Miron, Ov. Popescu, V. Gheorghe, Keșeru, Dumiter, I. Stoica, Musi, Cordea
Antrenor: Edward Iordănescu
Stadion: Anghel Iordănescu (Voluntari)
Arbitru: Găman George Cătălin (Craiova) / A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel), A2: Tunyogi Ferencz (Zalău)