Când iubești de 100 de ani. Între semnul Mercedes și dangătul de clopot

Gabriel Berceanu / 07.09.2021, 12:36
Când iubești de 100 de ani. Între semnul Mercedes și dangătul de clopot

Skopje se trezește greoi, din valea unor zori de toamnă barbară. Semnul Mercedes se rotește gigantic pe o clădire spre Răsărit, dungile i se reflectă pe clopotul Catedralei Ortodoxe dinspre Apus. Așa suntem toți cei din această parte de lume, că vrem sau nu să admitem rânjind. Un amestec și o coexistență a contrariilor. Pe marginea vieții și în mijlocul terenului de fotbal.

Cu Macedonia de Nord, echipa națională nu joacă o calificare la un turneu final. Ci o calificare în cel mai abrupt sens al dicționarului. Își joacă atribuirea și certificarea calităților. Și nici măcar nu e vorba de o generație de tricolori pe care să o pierdem, să fim serioși. Căci e un amalgam de generații lotul de-acum și e o contradicție de flăcări ce-a stârnit de-o vreme în români (v-am spus că ne va bântui peste tot această minunăție de contrarii…).

Am crezut mult la EURO 2016, dansând la debut în sufrageria Franței și certându-ne curajos cu Elveția, pentru a capota sub iureș albanez. Iuțeala cu care ne-am trezit sus dă dimensiunea amărăciunii de la prăbușire. A fost prohod de nervi și lehamite cât Istanbulul. Apoi, am tresărit cu tineretul la EURO 2019. Am ieșit semeț din Balcani fix prin poarta croată, lucizi și triumfători cu Anglia, egalii Franței și jumătate din vreme peste nemți. Am crezut iar. Mult, spumos, cu epitete și zgomot de fanfară, cum ne place. Și atât de repede, că ne-a prins nunta cu hainele de înmormântare. 

Campionatul Mondial 2018 – fără România. EURO 2020 s-a tras și spre București. Tot fără noi. Dacă speranțele ne-ar fi fost încălțate în 2015, până azi le-am fi găsit cu tălpile însângerate în cenușă, de la atâtea drumuri sus-jos…

La Skopje se joacă totuși pentru o generație. Dar nu de fotbaliști, ci de români! E însemnătatea zguduitoare pe care o are meciul acesta, pentru salvarea spre fotbal a unei generații de copii. Cei care divinizează Fortnite și care n-au niciun reper tricolor din fotbal de care să se agațe pentru a-l iubi. În regulile ecosistemului lor, e nevoie de o performanță. Pentru că ea se traduce într-un fel ciudat de afecțiune dinspre fotbal spre copilărie. Iar la aceasta, ei vor răspunde înmiit. Pentru multe decenii de-acum.

Meciul cu Macedonia de Nord nu duce la un turneu final, dar poate duce spre un baraj. Atât cât putem. Și poate vom câștiga doar un baraj, nu pe amândouă. Se poate și asta. Dar nu ne putem permite să mai pierdem, noi, legiunea smintită care iubim fără șansă de vindecare fotbalul, încă o generație de români. Există șansa ca atât de multe fiind pierdute, una după cealaltă, să se lege un pustiu lung și să nu mai apară nimic după el. Există, credeți-mă! Pentru că legiunea smintită ce suntem se înmulțește și rămâne vie în timp din povești și idoli transmiși de la o vârstă la alta. Cu cât mai mare spațiul dintre vârste, cu atât mai greu de dat moștenirea. Se uită. Se strică. Se umplu cu altceva timpul și zona din suflet pentru moșteniri. Cu Fortnite, spre exemplu.

Pe 8 septembrie, România din fotbal trebuie să câștige valul României de lângă fotbal. Să scoată din cenușă tălpile însângerate ale speranței, oblojite cu leac de ghețar și lavă în Islanda, suflate puțin cu mângâiere de Liechtenstein. Să le încalțe pentru încă un drum în sus. 

Nu de alta, dar acum, pe 8 septembrie, nu e doar hotarul astronomic dintre vară și toamnă. Pentru noi, e hotarul dintre vară și primăvară. Nu ne putem permite un martie 2022 cu amicale, în loc de baraj pentru Mondial. Se împlinesc la anul 100 de ani de când la Belgrad, câteva sute de kilometri de Skopje, începeam să ne strângem câțiva pentru legiunea smintită. 

În centenar nu putem trăi cu amicale. Poate nu vom merge la Mondial. Dar să avem măcar, împreună cu o nouă generație de români, șansa emoției. Să avem mirajul și frica, efervescența și prilejul lui “totul sau nimic”. Fix așa cum ne place nouă, aici, în această parte din lume. Între semnul Mercedes și dangătul de clopot.