Îmi propusesem ca subiectul opiniei de astăzi să fie despre meciurile europene ale echipelor românești, despre începutul din Liga 1 și perioada de transferuri. Apoi mi-a sărit în ochi, pe Facebook, textul ăsta: ”Dinamo joacă astăzi, din păcate, primul meci din istorie în liga a doua, dar cel mai important. Dinamo este în viață datorită nouă! Ne vedem pe stadion!”.
Nu este mesajul conducerii clubului, al antrenorului principal, al managerului sau al unei foste mari glorii dinamoviste. Este mesajul celui mai important personaj din istoria sportului în genere: suporterul! Pentru el și datorită pasiunii sale, sportul practicat de plăcere a devenit sport de masă. Suporterul este cel care cântă, care scandează, care se bucură, plânge, de necaz sau de bucurie, pentru echipa sa de suflet.
”Suflet”. Ce caută cuvântul ăsta în sport? Așa am fi tentați să mârâim mulți dintre noi. Că azi sportul este o afacere, că mercantilismul bate sportivitatea, că sportul îmbuibă sportivii și îi îmbogățește pe unii, că pariurile au ajuns mai importante ca sportul însuși pe care se pariază. Auzim toate acestea din ce în ce mai des. Dar, pentru suporterul adevărat nu e așa! El trăiește pentru echipa lui, o încurajează și când e pe val, dar și în liga a doua, a treia sau a patra. Iar rapidiștii știu ce spun!
Steliștii au și ei frământările și supărările lor, în orice ligă ar considera că joacă ”adevărata Steaua”. Le-au avut și clujenii, și timișorenii, și ploieștenii… Acum este rândul dinamoviștilor să strângă rândurile, să fie alături de echipa pe care o iubesc. ”Câinii” au fost acolo, chiar și scoțând bani din buzunarele din ce în ce mai goale, cu riscul de fi ironizați de adversari, certați de soții sau iubite și exasperați de ”oamenii cu bani” care i-au lăsat la greu.
De fapt, aici voiam să ajung! Citind acel mesaj superb al unui ”câine roșu” oarecare, m-am dus cu gândul la cei care au ”căpușat” acest club de fotbal de 30 de ani încoace. La cei care și-au făcut imagine pe spatele clubului din centrul Capitalei. La cei care au făcut milioane de euro din vânzările de jucători. La cei care s-au bătut cu pumnul în piept că sunt dinamoviști adevărați, iar astăzi nu mai sunt. Sau sunt de negăsit. La cei care ”au câștigat o pâine la Dinamo”, oricât de clișeistic și proletar ar suna, iar astăzi stau deoparte. Oare ce simt toți acești bărbați știind că astăzi Dinamo debutează în Liga 2 contra echipei Progresul Spartac, pe terenul de la Clinceni?
Ar trebui să simtă discomfort! Să simtă rușine! Să simtă jenă! Dar eu cred că nu simt nimic din toate astea. Cred că multora nici nu le pasă… Iar celor care le mai pasă, li s-a făcut lehamite.
Într-o lume ideală, ar trebui ca astăzi să-i vedem asudând în arșița după-amiezii, în tribunele stadionului din Clinceni pe: Negoiță, Badea, Nețoiu, Borcea, Cohn, Dănilescu, Anghelache, Buduru, Bălănescu, Mureșan, Șerdean, Becali, Dinu, Augustin, Andone, Țălnar, Prunea, Rednic, Lupescu, Lupu, Sabău, Mateuț, Orac, Contra, Petre, Kiriță, Uhrin, Bonetti, Torje, Matei, Filip. Lista e deschisă pentru voi…
Nu, nu ca să îi înfiereze cineva, ci ca să susțină echipa lor de suflet! Așa cum vor face singurii care au rămas alături de ea. Suporterii dinamoviști!