Ei sunt oamenii născuți în România care ne fac mândri că suntem români!

Moldoveanu Camelia / 01.12.2021, 17:30
Ei sunt oamenii născuți în România care ne fac mândri că suntem români!

De 1 decembrie, Ziua Națională a României, este un moment potrivit pentru a ne reamintim cu drag de oamenii care au scris istorie pentru această țară prin realizările lor. Cu toate că lista ar fi mult mai lungă, patru nume sunt rostite zilnic de nenumărate persoane. Ei sunt sportivii care ne fac mândri că suntem români.

Ilie Năstase

Putem spune că istoria tenisului masculin începe cu Ilie Năstase, asta dacă luăm în calcul faptul că el a fost primul lider ATP. „Nasty” a ocupat acestă poziție din 1973 și până în 1974. Însă, între 1970 și 1977 s-a clasat de opt ori în TOP 10 mondial. Este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai talentați jucători de tenis din istorie, iar numărul titlurilor câștigate demonstrează acest lucru.

„Nasty” a câștigat de patru ori Turneul Campionilor: 1971, 1972, 1973, 1975. Cu toate că a reușit să fie cel mai bun dintre cei mai buni de patru ori, altă reușită i-a încununat cariera. Ilie Năstase a câștigat turneul Roland Garros din 1973 fără să piardă nici măcar un set. Cu alte cuvinte, jucătorul de tenis a reușit o victorie absolută, perfectă. La aceste reușite se adaugă un total de șapte titluri de Grand Slam: două la simplu, trei la dublu masculin și două la dublu mixt.

Nadia Comăneci

Nadia Comăneci este una dintre cele mai apreciate, iubite și cunoscute gimnaste din istoria acestui sport. Ea și-a început cariera la șapte ani, fiind printre primii elevi ai școlii fondate de Bela Karolyi, cunoscutul, dar și controversatul, antrenor maghiar din România.

Nadia a devenit „Zaița de la Montreal” în anul 1976, atunci când a marcat puternic istoria gimnasticii. Ea a obținut șapte note de 10, fiind pentru prima dată când s-a stabilit acest „record absolut”. Mai mult, Nadia deține recordul de cea mai tânără campioană olimpică la gimnastică universală și a fost în același timp și prima româncă medaliată la Olimpiadă.

Cariera Nadiei Comăneci este una impresionantă, fiind un adevărat model pentru orice sportiv. „Zeița de la Montreal” a cucerit, printre altele, nouă medalii olimpice și patru medalii ale Campionatului Mondial de gimnastică artistică.

Gheorghe Hagi

Gheorghe Hagi, supranumit „Maradona din Carpați” este considerat cel mai bun fotbalist pe care l-a avut România. Pe lângă performanțele de la echipa națională, împărțind titlul de golgheter cu Adrian Mutu (35 de goluri), Hagi s-a remarcat și la echipele de club. El este singurul fotbalist român care a jucat la cele mai mari două cluburi din spania în anii 1990: Ral Madrid și Barcelona. Mai mult, este printre puținii care au reușit să joace pentru cele mai mari două rivale din La Liga.

Nu doar cariera de fotbalist este una istorică, ci și ca antrenor reușește să impresioneze constant. Gică Hagi a fondat în 2009 Academia de fotbal „Gheorghe Hagi”, proiect fotbalistic recunoscut ca fiind cel mai mare din sud-estul Europei. Iscusința „Regelui” în a șlefuit tinere talente este incontestabilă, reușind o ascensiune impresionantă în campionatul României cu FC Viitorul Constanța. Echipa de la malul mării a cucerit titlul de campioană a României în 2017 și în 2019 și-a mai trecut în palmares Cupa și Supercupa României. Gheorghe Hagi a dus în 2021 proiectul său la un alt nivel, reușind fuziunea dintre FC Viitorul și Farul Constanța.

Simona Halep

Simona Halep nu și-a încheiat cariera și probabil mai are încă multe de spus în tenis, fiind sportivul care a schimbat viziunea românilor despre acest sport. Odată cu performanțele ei, tot mai mulți români s-au îndrăgostit de tenis și au început să urmărească permanent turneele naționale și internaționale.

Halep a început să joace tenis la 4 ani, iar ascensiunea ei a făcut necesare mutarea la București, pe vremea când avea doar 16 ani. Constanțeanca este un exemplu de mentalitate, de dedicare, de muncă și de dragoste pentru oricine îți dorește să ajungă la cel mai înalt nivel în domeniul său.

Anul 2018 o să fie unul de neuitat pentru Simona, dar și pentru întreaga Românie. Acela a fost anul în care a ridicat deasupra capului marele trofeu de la Ronald Garros, primul turneu de Mare Șlem câștigat. În 2019 a bifat cel de-al doilea trofeu de Mare Șlem, eliminând-o în finala de la Wimbledon pe Serena Williams. Este de menționat faptul că în acel moment Serena era de șapte ori câștigătoarea acestui turneu.

La doar un an distanță, Simona Halep a fost inclusă de către The Delite în top 25 cei mai buni jucători de tenis din istoria acestui sport. Ea a mai fost primit și titlul de cea mai bună jucătoare a anului în 2017. Iar în plan național, Simona Halep este prima jucătoare de tenis din România care a ocupat locul 1 WTA.