Între Emma Răducanu și România s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste. Jucătoarea cu origini în țara noastră se întoarce să joace din nou. Anul trecut a fost primită foarte bine și acum de abia așteaptă reîntâlnirea cu suporterii.
Britanica a explodat în 2021, când a venit de nicăieri și a cucerit US Open. A fost prima dată când o jucătoare provenită din calificări reușea asemeena performanță unică. Apoi, Emma a ales să joace în țara tatălui ei, la Transylvania Open. Fanii așteptau o confruntare de vis cu Simona Halep, dar meciul n-a avut loc. Cu toate acestea, Răducanu a fost tratată ca o jucătoare „localnică” și a avut parte de un tratament special. De aceea, jucătoarea de 19 ani a ales să vină iar în Ardeal.
Cariera ei a suferit, puțin, după succesul incredibil de anul trecut. Lumea avea așteptări mari, dar tânăra nu a mai găsit starea de grație cunoscută la US Open. Cu toate acestea, rămâne una din cele mai populare jucătoare din circuit. Și va fi vedetă în Ardeal.
Hei, m-am simțit foarte bine anul trecut în Cluj. Oamenii au fost extraordinari și m-au făcut să mă simt extrem de bine. Așa că sunt extrem de încântată și fericită să mă întorc și anul acesta. De fiecare dată, când am ocazia, ador să mă întorc în România.Tatăl meu este de acolo și am foarte multe amintiri plăcute. Aștept cu nerăbdare să mă întorc.
Ne vedem! See You soon!”, a spus Emma, într-un mesaj video înregistrat pentru Transylvania Open
Potrivit celor de la The Independent, Emma Răducanu a decis să continue colaborarea cu rusul Dmitry Tursunov, în ciuda faptului că, cel puțin pentru moment, ea nu reușește să se regăsească nici alături de acesta. Conform sursei citate, cei doi vor fi prezenți împreună săptămâna viitoare la turneul de la Portoroz, din Slovenia. Emma a primit un wild-card din partea organizatorilor acestei competiții.
Este o decizie extrem de surprinzătoare, în condițiile în care această colaborare a produs recent probleme, inclusiv din punct de vedere diplomatic. În contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, un membru al Parlamentului Britanic a spus recent că nu este chiar cea mai înțeleaptă decizie a sportivei, aceea de a colabora cu un antrenor rus.
Kremlinul va folosi asta ca o lovitură de PR, va spune că Marea Britanie nu e interesată de războiul din Ucraina, așa că ar fi mare păcat dacă Emma va merge înainte cu această decizie. O îndemn să își reconsidere poziția sau măcar să condamne războiul barbar purtat de Putin”, a spus Chris Bryant potrivit Express.