Ex-antrenor al Stelei, favorit să preia Craiova! Italianul care l-a avut elev pe Mutu și un fost jucător de la Juve completează lista

Gabriel Peneș 31.01.2021, 15:15
Ex-antrenor al Stelei, favorit să preia Craiova! Italianul care l-a avut elev pe Mutu și un fost jucător de la Juve completează lista

După despărțirea de Corneliu Papură, oltenii tot caută înlocuitorul potrivit. Ex-antrenor al Stelei, favorit să preia Craiova! Italianul care l-a avut elev pe Mutu și un fost jucător de la Juve completează lista. Mihai Rotaru, patronul echipei din Bănie are, se pare, o listă cu mai multe nume de tehnicieni. Unul dintre ei a antrenat-o acum un deceniu pe Steaua, actuala FCSB. Printre ceilalți se află și doi italieni faimoși.

Ex-antrenor al Stelei, favorit să preia Craiova!

După noua despărțire de Papură, Mihai Rotaru a redus la jumătate lista de 10 cu potențialii înlocuitori ai acestuia. Ex-antrenor al Stelei, favorit să preia Craiova! Acum un deceniu, israelianul Ronny Levy a condus-o pentru 3 luni pe Steaua , iunie-septembrie 2011. El și-a dat demisia după un egal, 1-1, cu AEK Larnaca, în Europa League. Conform GSP.ro, el se află printre favoriții lui Rotaru pentru preluarea Craiovei. Fără echipă din vara anului trecut, Levy și-ar fi dat deja acordul pentru a veni pe banca oltenilor.

„Cine nu ar vrea să ajungă la un club puternic, de tradiție?”, a spus Levy, conform GSP.ro. El a mai antrenat-o în România și pe Unirea Urziceni, în perioada ianuarie – august 2010, încheind campionatul pe locul secund. Ultima oară a pregătit-o pe Beitar Ierusalim, din Israel.

Deja a fost redusă lista de antrenori și au rămas 5 nume. De mâine vom începe negocierile cu primul antrenor de pe listă. Ponderea este de 80% antrenori străini și 20% antrenori români. Vrem ceva pe termen mediu și lung. Cum ar fi să sacrificăm totul pentru un titlu și să pierdem un an de zile?”, a spus Rotaru la Pro X, citat de GSP.ro.

Ex-antrenor al Stelei, favorit să preia Craiova! Italianul care l-a avut elev pe Mutu și un fost jucător de la Juve completează lista
Ex-antrenor al Stelei, favorit să preia Craiova! Israelianul Ronny Levy a pregătit echipa lui Becali pentru trei luni, în 2011/Sursa foto: ProSport

Italianul care l-a avut elev pe Mutu și un fost jucător de la Juve completează lista

Potrivit sport.ro, printre antrenorii de pe lista lui Rotaru se află Alberto Malesani, care l-a pregatit în trecut și pe Adrian Mutu. Italianul în vârstă de 66 de ani a luat Cupa UEFA cu Parma, a mai trecut pe la Panathinaikos, Udinese, Genoa, Sassuolo și Fiorentina. Acum se ocupă de un restaurant și o podgorie de lângă Verona. O altă variantă a oltenilor este Ciro Ferrara, fostul mare jucător de la Napoli, unde i-a fost coleg lui Maradona. Trecut la Juventus, a jucat alături de Zidane si Del Piero. Italianul este liber de contract încă din 2017, dupa despărțirea de echipa chineză Wuhan Zall.

O să căutăm un antrenor cu experiență, cu personalitate. Un avantaj vor avea cei care au mai câștigat trofee. N-am de unde să știu dacă antrenorul pe care vreau să-l aduc va câștiga trofee. Dacă aș ști, l-aș aduce indiferent de cost”, a mai spus Rotaru la Pro X.

Cei trei antrenori se potrivesc portretului-robot făcut de finanțatorul oltenilor, dar orice e posibil. Conform GSP.ro, pe lista lui Rotaru se mai află un tehnician portughez. Al cincilea nume ar fi soluția „de avarie”, adică Emil Săndoi, actualul tehnician al Chindiei Târgoviște. Ce e, deocamdată, sigur este că Dragoș Bon, „secundul” lui Papură, rămas la echipă, va sta ape banca tehnică la următorul meci. Craiova o va întâlni pe Poli Iași, pe terenul acesteia, marți, de la ora 20.00. Oltenii ocupă în continuare locul 3, dar în ultimele șapte partide nu s-au mai întâlnit cu victoria. Ei au înregistrat 6 remize și o înfrângere.