EXCLUSIV. Alarmă trasă de Cristi Balaj! Sportivii români stau la mâna politicienilor. „Riscăm să nu ne cânte imnul la Jocurile Olimpice de la Tokyo”

Cătălin Mureșanu / 18.04.2021, 13:13
EXCLUSIV. Alarmă trasă de Cristi Balaj! Sportivii români stau la mâna politicienilor. „Riscăm să nu ne cânte imnul la Jocurile Olimpice de la Tokyo”

• În partea a doua a interviului pentru PlaySport.ro, Cristi Balaj vorbește despre activitatea sa la Agenția Națională Anti-Doping, unde ocupă, de mai bine doi ani, funcția de președinte având rang de secretar de stat;
• Fostul arbitru a dezvăluit că sportivii români care vor participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo riscă să nu poată asculta imnul și să nu concureze sub tricolor prin interzicerea participării la toate competițiile majore, inclusiv mondiale și europene, dacă politicienii nu vor aproba modificarea și completarea legii privind combaterea dopajului în sport;
• Cristi Balaj ne-a prezentat, în exclusivitate, „bijuteria ANAD”, mașina de prelevare de probe proaspăt achiziționată „Doar Norvegia mai are așa ceva, însă a noastră e nouă”;
• Președintele ANAD vorbește și despre „cazul Astra” și despre recentele declarații ale lui Alexandru Ioniță.

VEZI AICI prima parte a interviului acordat de Cristi Balaj, momentele mai puțin cunoscute din viața unui arbitru, suferințele din spatele ecusonului, presiunile pe care le făceau șefii din Liga 1 și cum era fotbalistul Balaj: „Ca jucător am dat cu capul în gură, ca arbitru am știut să-mi cer scuze”.

De doi ani ați preluat funcția de președinte al Agenției Naționale Anti-Doping și, în această perioadă, ați avut ceva treabă. Nu a părut o perioadă ușoară…

Depinde ce îți propui, puteam să fac să fie ușor. Însă ar fi însemnat să compromit sportivii români, Agenția, care, de curând, a trecut printr-un raport de investigații. Este simplu, nu trebuie decât să respecți regulamentul, legea în vigoare. Am șansa ca atunci când trebuie să iau o decizie, să îmi permit să mă mai gândesc o zi, să mai mai documentez. Aici, în ghilimele, VAR-ul l-am avut de la început. Și în această nouă postură sunt tot un fel de arbitru, unul în slujba sportivilor, cărora trebuie să le asigur că pot concura corect.

„Au existat cazuri grave, de substituire de persoane la probe”

În mandatul dumneavoastră au ieșit la lumină mai multe cazuri de dopaj, unele încă anchetate, altele cu decizii definitive, foarte mediatizate. Există, sunt sigur, multe altele care nu au ajuns în paginile ziarelor sau în emisiunile tv. Care sunt sporturile în care ați avut, să spun așa, cel mai mult de muncă?

Haltere, handbal, culturism, rugby, atletism, hockey. Și, bineînțeles, fotbal.

Cu suspendări dictate?

Cu situații de substituire de persoane când s-au dat probe, adică o situație cât se poate de gravă. Nu ascundem nimic și, atunci când avem decizii definitive, o să punem la dispoziția opinei publice absolut tot. Chiar îmi doresc să am o conferință de presă în care să purtăm aceste discuții libere, în care noi să fim o ușă deschisă. Am văzut că au apărut în presă, când a venit Alexandru Ioniță la Agenție, discuții precum de ce l-am primit, iar unii, care au ajuns să creadă că le știu pe toate în viața asta, ne-au dat chiar și lecții. ANAD este o instituție în slujba sportului și a sportivilor! Când sportivii, oficialii se înscriu în audiență, noi trebuie să avem ușa deschisă, să consiliem, să le răspundem întrebărilor, bineînțeles, atât cât prevede legea.

„Unii s-au supărat și nu realizează de ce nu i-am învățat să mintă”

Mi-ați spus de sportivi, de oficiali, însă care este dialogul cu federațiile, cu ligile? Concret, în cazul Ioniță, ANAD pare că se află într-un conflict cu LPF…

Nu. Din contră. S-a creat falsa impresie că noi avem ceva cu clubul Astra, cu liga… Doamne ferește! Eu nu am cum să mă schimb, nu am cum să fiu un Cristi Balaj acum 10 ani și altul azi. Dacă vine vorba de fotbal sunt subiectiv, pătimaș, iubesc sportul ăsta mai mult decât orice alt sport. Fotbalul mi-a dăruit foarte mult, dar fiind crescut, educat, antrenat cu dorința de a respecta legile, am responsabilitatea, ca patriot, să protejez ANAD-ul. Dacă nu am respecta legea, am avea procedură de neconformitate în urma căreia sportivii români nu vor mai avea posibilitatea să participe la Jocurile Olimpice, campionate mondiale sau europene, indiferent de disciplina sportivă. Nu pot să fiu părtaș în a distruge sportul românesc și nu pot să compromit imaginea românilor. Protejez România! Păcat că cei care s-au supărat nu realizează de ce nu i-am învățat să mintă, de ce nu am închis ochii sau de ce nu am falsificat anumite lucruri.

A cerut cineva așa ceva?

Nu în mod direct. Însă din reacțiile lor asta se pare că doreau. Oamenii nu înțeleg că nivelul anti-doping, mai ales prin aplicarea noului Cod anti-doping, a ajuns la un nivel la care, dacă ar fi apărut erori, voite sau nu, nu ne-ar fi spălat nu Dâmbovița, nici măcar Dunărea.

Cum stă Agenția, într-o perioadă în care toată lumea sportului și nu numai, se plânge de acest aspect, cu bugetul. Aveți destui bani pentru a testa sportivii, pentru toate acțiunile avute în plan?

Știți ceva? Eu nu am făcut niciodată politică! Fiecare guvern m-a susținut, începând cu 2019, în toate solicitările pe care le-am avut. Și acum, chiar dacă este pandemie, am o colaborare foarte bună și am primit buget în așa fel încât să putem realiza numărul de probe pe care Codul ne obligă să-l facem. Mai mult, la finalul anului trecut, ne-am dezvoltat și suntem printre singurele Agenții din Europa și din lume care dispune de o stație de prelevare mobilă. Am achiziționat-o acum! Astfel, vom fi la toate competițiile, atletism, ciclism… Norvegia mai are așa ceva, însă noi avem o mașină nouă, cu un nivel din punct de vedere calitativ și al performanței mult superioare. E bijuteria noastră și ne mândrim cu ea.

„Dacă, până în 1 iulie, când începe vacanța parlamentară, nu a fost aprobată Legea, riscăm neconformitatea!”

Mi-ați spus de susținerea pe care o aveți din partea guvernului, o să vă întreb cum stați cu Legea 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport?

Chiar de la Guvern vin acum (n.r. interviul a avut loc marți), legea a intrat în procedură de urgență, este în consultare publică. Zilele trecute am trimis o adresă către ministerele avizatoare, să ne sprijine în urgentarea procesului de avizare. Suntem în grafic, cu ușurință putem respecta termenul, doar că trebuie să existe un pic de bunăvoință și responsabilitate din partea celor implicați în acest proces. Atât timp cât nu avem o lege conformă cu noul cod WADA (Agenția Mondială Antidoping) devenim neconformi. Dacă, până în 1 iulie, când începe vacanța parlamentară, nu a fost aprobată legea, riscăm neconformitatea!

Ce înseamnă, domnule Balaj, „neconformitatea”? Ce riscuri presupune?

Să avem cazul Rusiei!

Adică riscăm să nu ne mai cânte imnul la Olimpiadă, sportivii noștri să nu poată concura sub steagul României…

Da! Exact.

Știu că mai aveți un front de luptă în Parlament. Legea 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc. Acolo cum stați?

Noi și Bulgaria suntem singurele țări din Uniunea Europeană care nu sancționăm acest lucru drept infracțiune, avem doar contravenție. Sunt importuri majore din zona Republicii Moldova și din Bulgaria. Intră foarte mult pe la vama Giurgiu, dovadă sunt recentele capturi, cele mai importante fiind în valoare de 260.000 de euro și de 800.000 de euro. WADA și Departamentul Medical Științific au stabilit că nu există nicio persoană în lume care să fi consumat steroizi sau hormoni de creștere și care să nu fi suferit efecte medicale ireversibile. Această lege am găsit-o aici, într-un sertar, iar pentru ea, chiar dacă sunt scos pe ușă, o să intru pe geam. Mă bucur că am susținerea presei și o să mă lupt cu cei care vând acești steroizi pe site-uri, pentru că lor nu le este frică de amendă. Este un flagel. Există decese în țară, chiar eu am un prieten pe care l-am pierdut anul trecut!

Nu mi-ați răspuns la întrebare, cum stați în acest moment?

Fiind un parlament nou și un guvern nou s-a decis ca guvernul să-și spună punctul de vedere… din nou. Mi s-a promis că, din punctul lor de vedere, va fi inițiată această procedură, proiectul de lege va ajunge, din nou, în Camera Deputaților, care este for decizițional și sunt convins că, după ce am interacționat de curând cu cei din Parlament, deputații vor da dovadă, din nou, de responsabilitate și vor realiza că este o lege a tuturor românilor, o lege pentru a ne proteja copiii.

„Din păcate am ajuns ca în România să ne închinăm la normalitate”

O să mergem spre acest caz al lui Alexandru Ioniță. Ați fost dezamăgit de tot ce a spus, de acuzațiile sale cum că ați fi exercitate anumite presiuni?

Nu doar Ioniță a fost la noi, la noi au fost foarte mulți sportivi, tratamentul este același față de toți. Ca fost arbitru, ca reprezentant al unei instituții publice, am făcut-o și o să fac, în continuare, același lucru, o să le spun tuturor să respecte legea. Nu mi-am imaginat că după ce Ioniță a povestit și a confirmat ceea ce declarase inițial colegilor mei de la Agenție, în cadrul investigației, poate întoarce tot. I-am transmis că tot ce pot să fac este să-i recomand să se prezinte la Comisia de Audieri și să spună adevărul, însă nu mi-am putut închipui că, după ce a mers în presă și a relatat, după ce s-a prezentat la ședințele Comisiei, poate să vină, cu câteva zile înainte de a fi dată o decizie, să spună că aceste cuvinte au reprezentat pentru el o presiune. Norocul meu este că, de fiecare dată când au venit sportivi la noi, am avut inspirația să nu discut fără martori. Am aprecieri pentru integritatea și modul în care domnul Victor Becali a clarificat lucrurile, în calitate de prieten al jucătorului. Din păcate am ajuns ca în România să ne închinăm la normalitate. Trebuie, sunt obligat, să scot în evidență acest aspect.

Însă aveți o explicație pentru această atitudine?

O am, este foarte simplă, dar nu pot să o spun în acest moment, în schimb, după ce vom avea o decizie definitivă, cu dovezi, o să dezvolt subiectul.

Ce ați învățat, domnule Balaj, din aceste cazuri foarte mediatizate?

Multe cazuri au apărut în urma unor greșeli și din cauză că sportivii nu erau suficient de bine informați și am ajuns la concluzia că trebuie să fac demersuri pentru a face mult mai multă prevenție. Vreau să vă povestesc despre un proiect pe care îl avem acum în implementare în Agenție, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Capacitate Administrativă și de la bugetul de stat, în valoare de aproape 2,7 milioane de euro.

Vă rog!

Avem protocoale cu Ministerul Educației, am demarat deja și cu Universitățile de Medicină, să insistăm ca cei care termină facultatea să aibă în materie și noțiuni de anti-doping, să știe despre existența noastră și, ca medici, să înțeleagă că, uneori, nu au voie să-i dea unui sportiv același tratament pe care-l dau unui om de rând. Le vom pune la dispoziție o platformă medicală dedicată, cu afișe în cabinete, să știe când un sportiv intră în cabinet ca pacient, să fie întrebat, simplu, sunteți sportiv sau nu, apoi să intre pe site, să ne sune, să vadă dacă un medicament se află sau nu pe „Lista substanțelor interzise”. O altă latură a proiectului este implicarea masivă în școli, ne dorim să existe o oră în care profesorul de sport să-i instruiască pe elevi, să le povestească despre aceste substanțe dăunătoare și riscul la care se supun dacă le vor consuma. Materialele educative vor fi puse la dispoziția lor de către noi, diversificate în funție de vârsta tinerilor. Vrem să cerem tuturor federațiilor să aibă un medic care să fie atestat la începutul anului, când noi prezentăm noua listă cu substanțe interzise și care va fi puntea dintre ANAD și federații. La rândul lui se va asigura că materialele educative vor ajunge la cluburile care aparțin de federația sau liga respectivă. Prin toate aceste proiecte ne asigurăm că ajungem peste tot, la sportivi, la cluburi, la medici, la sălile de fitness, peste tot. Plus o aplicație care va putea fi accesată în orice moment, de toți sportivii, indiferent de sport sau vârstă și vor putea adresa întrebări direct către ofițerii anti-doping.

Când vor fi puse în practică toate aceste lucruri?

Firma care asigură aplicația, după ce a câștigat licitația, lucrează deja la ea. Protocolul cu Ministerul Educației a fost semnat, după ce trece și proiectul de modificare și completare a Legii 104 vreau să fac un proiect european, să mă îndrept spre toți instructorii din toate sălile și o să-i chemăm alături de noi și pe profesorii de sport. Am semnat deja protocol cu două Universități de medicină, de la Iași și Târgu Mureș, pentru a face un protocol pilot pe care-l să-l implementăm și la ceilalți. Lucrurile sunt, deja, începute!

Mult succes!

Vă mulțumesc!