EXCLUSIV. Culmea transferului la Dinamo: primul venit, primul plecat. Ovidiu Burcă vrea să renunțe la doi jucători cu câteva zile înaintea meciului cu Progresul Spartac

Bădulescu Silvian 31.07.2022, 17:04
EXCLUSIV. Culmea transferului la Dinamo: primul venit, primul plecat. Ovidiu Burcă vrea să renunțe la doi jucători cu câteva zile înaintea meciului cu Progresul Spartac
  • Bogdan Gavrilă (30 de ani) a revenit, după șase ani, în „Groapă”. „Aripa” de picior stâng a fost adusă de către Comisia Tehnică creată la Dinamo înaintea numirii lui Ovidiu Burcă. Gălățeanul a fost primul transfer al „câinilor” în această vară;
  • Totuși, fotbalistul trecut pe la academiile celor de la Roma sau Lecce poate fi și primul plecat. Din informațiile Playsport.ro, fotbalistul nu intră în planurile noului tehnician al echipei din „Ștefan cel Mare”. Pe lângă Gavrilă, de asemenea, nici Eșanu (24 de ani) nu este pe placul antrenorului. Ambii au șanse foarte mari să părăsească pe Dinamo în această perioadă.

Gavrilă, primul venit, primul plecat

Dinamo mai are mai puțin de o săptămână până să joace, pentru prima oară în istorie, în Liga a 2-a. „Câinii” o duc bine, însă, sub comanda lui Ovidiu Burcă, cu care au trei victorii în trei amicale.

Mai mult, există șanse mari ca, pe ultima sută de metri înainte de primul meci oficial din eșalonul secund, să mai fie aduși jucători. Playsport.ro a scris, în exclusivitate, despre negocierile cu Alexandru Pop și Alami.

Totuși, în același timp, doi fotbaliști sunt pe făraș la echipă. Din informațiile Playsport.ro, Mihai Eșanu și Bogdan Gavrilă nu intră în planurile lui Ovidiu Burcă.

Revenit în țară după o a două experiență în Malta, Bogdan Gavrilă a fost primul transfer al verii pentru „câini”.

Winger-ul de picior stâng poate, însă, fi și primul plecat. Din informațiile Playsport.ro, acesta nu intră în planurile noului tehnician.

Probleme comportamentale cu Eșanu

În ceea ce-l privește pe Eșanu, goalkeeper-ul crescut la Centrul de Copii și Juniori din „Groapă”, acesta dorește de ceva timp să plece. O mare vină în ceea ce privește retrogradarea echipei este pusă și pe umerii portarului.

Playsport.ro a scris, în exclusivitate, că fotbalistul de 24 de ani este liber să părăsească echipa dacă cineva plătește suma de 100.000 de euro.

Din nefericire pentru portar și Dinamo, nu s-a găsit încă un cumpărător. Mai mult, din informațiile Playsport.ro, Eșanu a avut și probleme comportamentale la antrenamentele echipei și la meciuri.

Acest lucru, dublat, bineînțeles, de faptul că Ovidiu Burcă nu se bazează pe serviciile lui duce într-un singur punct: plecarea. Rămâne de văzut dacă Dinamo și jucătorul vor rezilia contractul sau dacă se găsește, într-un final, o echipă care să achite suma de 100.000 de euro pentru fostul internațional U21.

Playsport.ro i-a contactat pe ambii fotbaliști, dar aceștia au refuzat să facă comentarii în ceea ce privește situațiile lor la echipă.

Burcă nu i-a folosit pe Eșanu și Gavrilă cu CS Tunari

Dinamo a obținut al treilea succes al verii din tot atâtea meciuri cu Ovidiu Burcă la timonă. „Câinii” s-au impus în amicalul jucat cu CS Tunari la baza din Săftica.

Formația antrenată de Burcă, fost jucător în „Groapă”, a câștigat prin golurile marcate de Gabriel Moura și Alexandru Pop. Totuși, Mihai Eșanu și Bogdan Gavrilă nu au fost folosiți de Ovidiu Burcă în partida disputată cu formația de eșalon terț.

În partidele de verificare ale verii, Mihai Eșanu a fost utilizat în primele două partide cu Ovidiu Burcă pe bancă: victorii la Popești-Leordeni (1-0) și Plopeni (2-1).

Mai mult, portarul a stat între buturi și când Mihali, Mihăescu sau Augustin au pregătit echipa, în prima parte a pregătirii de vară: înfrângeri cu Chiajna, Slobozia sau FCSB A Clinceni. În ceea ce-l privește pe Gavrilă, acesta a jucat doar cu Popești, în mandatul lui Burcă.

„Câinii” se pregătesc de debutul sezonului. Echipa din „Ștefan cel Mare” va deschide noua stagiune de Liga a 2-a. Joi, când echipele românești luptă pentru accederea în play-off-ul pentru grupele UEFA Conference League, Dinamo vizitează, la Buftea, pe Progresul Spartac.

Partida este programată de la ora 18.00 și va fi televizată.

Sursă foto: Dinamo București.

Urmăriți Playsport.ro și pe